După zeci de ani de dictatură, un val de exuberanţă străbate capitala Sudanului, iar tinerii se bucură de câteva libertăţi abia descoperite: să vorbească despre politică, să petreacă şi chiar să găsească dragostea.

Samar Alnour a fost împuşcată de două ori luna trecută, în timpul protestelor tumultuoase care l-au răsturnat de la putere pe Omar Hassan al-Bashir, dictatorul sudanez al ultimilor 30 de ani. Acum se întoarce la locul protestelor, îmbrăcată cu o rochie roz şi cu picioarele bandajate, pentru a se căsători cu bărbatul care a salvat-o.
Muntassir Altigani, un muncitor în construcţii în vârstă de 30 de ani, s-a grăbit să o ajute pe Samar când a văzut-o sângerând în stradă. Gloanţele vâjâiau în jurul lor. Ca şi ea, el se alăturase revoltei pentru a striga împotriva dictaturii lui al-Bashir. În săptămânile care au trecut ei s-au îndrăgostit. „M-am gândit că a fost foarte curajoasă”, a spus el.

Însă revoluţia nu s-a terminat. Camioneta cu care Samar a venit s-a oprit la locul protestelor în care mii de oameni sunt încă adunaţi, la porţile cartierului general al armatei din Sudan, pentru a cere o tranziţie deplină către un regim civil. Samar Alnour, o absolventă de studii superioare în vârstă de 28 de ani fără loc de muncă, şi-a ridicat rochia şi s-a aşezat în scaunul cu rotile cu care se deplasează.
Unchiul ei împinge scaunul cu rotile în mulţimea numeroasă, pe lângă cafenelele improvizate unde soldaţii râd şi cuplurile flirtează, pe lângă poeţi stradali şi vorbitori care îşi declamă visurile pentru Sudan sau pe lângă bărbatul cu raste care cântă coveruri după Bob Marley.

Cu o mulţime care ovaţionează în spatele ei, Samar s-a oprit în locul în care a fost împuşcată.
Toată viaţa, a spus ea, a cunoscut numai Sudanul lui Omar Hassan al-Bashir: un loc lipsit de bucurie unde corupţia i-a dejucat toate eforturile de a obţine un loc de muncă în cadrul guvernului. Acum o nouă ţară – sau măcar speranţa uneia – pare să se întrevadă.
„Înainte nu puteam să sărbătorim. Nu puteam să spunem ce gândim sau să ne exprimăm public. Acum ne simţim liberi”, a mai afirmat ea.

Scene neobişnuite

Sudanul revoluţionar a devenit un loc în care se petrec scene extraordinare. După decenii de dictatură în care se sufocau, un val de exuberanţă străbate capitala Khartoum, unde tinerii sudanezi se bucură de câteva libertăţi nou descoperite – să vorbească despre politică, să petreacă şi chiar să găsească dragostea, relatează New York Times într-un reportaj difuzat pe 3 mai.

Epicentrul acestor schimbări este zona de protest de la porţile cartierului general al armatei. Femei în blugi se deplasează fără să se teamă de hărţuirea detestatei poliţii de menţinere a ordinii publice, ale cărei patrule au dispărut de pe străzi. Cuplurile se amestecă cu uşurinţă în mulţime, unele ţinându-se de mână.
Zi şi noapte, adolescenţi bat cu pietre în balustradele unui pod feroviar, într-un ritm constant care a devenit un fel de ritm al inimii revoluţiei.

Lângă Nil, tineri stau pe scaune din plastic sau pe iarbă şi se relaxează, mulţi trăgând din narghilele, care erau interzise în timpul lui Al-Bashir.
Mai aproape de apă, bărbaţii îşi trec de la unul la alţii sticle de araq, o băutură alcoolică al cărei consum este pasibilă de 40 de lovituri de bici în conformitate cu legea sharia din Sudan. Un miros dulce de haşiş pluteşte în aer. Soldaţi în uniformă, care au jurat să-i apere pe revoluţionari, se află printre petrecăreţi.
Regimul islamist al lui Omar Hassan al-Bashir a făcut ca Sudanul, deja o societate conservatoare, să nu fie obişnuit cu astfel de scene. O reacţie negativă este posibilă. Totuşi, schimbarea reverberează dincolo de zona de protest, scrie New York Times.

Într-o noapte, o femeie în blugi mulaţi se deplasa cu o motocicletă prin sudul capitalei Khartoum, cu părul în vânt, ceea ce reprezenta odinioară o imagine de negândit, care putea declanşa tulburări. Acum, bărbaţii care treceau pe lângă ea cu maşinile claxonau şi îi făceau semne aprobatoare. Femeia zâmbea şi le arăta semnul victoriei.
„Schimbările au fost şocante la început”, a declarat Zuhayra Mohamed, de 28 de ani, un manager de proiect care participă la proteste împotriva dorinţei părinţilor. „E ca şi cum regimul ne-ar fi strâns de gât atât de multă vreme, iar acum este ceva atât de frumos”.

Loviturile de bici încă se practică

Dar, deşi nu se vede, vechiul Sudan nu a dispărut cu totul.
Într-o dimineaţă recentă, zeci de oameni din poliţia de ordine publică stăteau şi beau ceai sub mai mulţi copaci în apropierea sediului lor din Khartoum, în apropiere de confluenţa Nilului Albastru şi Nilului Alb. Aşteptau ordine, a explicat un comandant.

Când protestatarii sărbătoreau săptămâna trecută, Amer Yousif a fost biciuit.
Şoferul de 35 de ani a fost prins cu o sticlă de araq în buzunar, când plecase să-şi cumpere ţigări. În dimineaţa următoare un judecător l-a condamnat la 50 de lovituri de bici, dintre care zece erau pentru circumstanţe agravante.
Judecătorul „părea înfuriat de revoluţie”, a declarat Yousif, ridicându-şi tricoul pentru a arăta urmele de pe spate.

Un alt cuplu tânăr, Mohamed Hamed şi Nahed Elgizouli, s-au întâlnit şi ei în timpul protestelor, dar nu gloanţele i-au adus împreună, ci un nor de gaze lacrimogene.
Mohamed, un inginer de 31 de ani, s-a prăbuşit în genunchi în centrul Khartoum, cu plămânii plini de gaz şi ochii în lacrimi. Nahed a alergat la el şi i-a spălat faţa cu Coca-Cola.
Au început să se cunoască în lunile următoare, venind la proteste, fugind de bătăuşii trimişi de regim sau protestând după moartea unui prieten comun în detenţie.
„L-au bătut până la moarte”, a spus Nahed Elgizouli, de 26 de ani, care lucrează pentru o organizaţie care promovează sănătatea reproducerii.

Amândoi au fost vizaţi de pedepsele temutei poliţii de ordine publică înainte de revoluţie. Nahed a fost reţinută anul trecut, în timp ce se întorcea împreună cu mai mulţi prieteni bărbaţi dintr-o excursie cu cortul în deşert. Mohamed a fost pedepsit cu 40 de lovituri în 2016, pentru că a fost prins beat. Nu a fost atât de rău, a povestit el. L-a mituit pe bărbatul care executa pedeapsa să nu-l lovească foarte tare.

Libertatea, o luminiţă îndepărtată

Colapsul economic nu i-a afectat la fel de mult ca pe sudanezii mai săraci, dar au detestat modul în care guvernul Bashir le-au răpit orice oportunitate, reamintindu-le mereu de izolarea umilitoare a ţării lor.
În Sudan, sancţiunile americane înseamnă că Netflix, Spotify şi multe alte servicii online sunt blocate, cardurile de credit nu funcţionează, iar francizele internaţionale sunt absente. O cafenea populară din Khartoum este numită Starbox, având o versiune a logo-ului Starbucks.
Ei şi-au văzut prietenii plecând peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune.

„Sudanul era ca iadul. Fără speranţă, fără libertate, fără glume”, a spus Nahed Elgizouli.
Prietenia celor doi s-a transformat într-o poveste de dragoste în timpul asaltului final asupra lui Omar Hassan al-Bashir de la începutul lui aprilie. S-au culcat la pământ împreună, în timp ce în faţa cartierului general al armatei se trăgea, şi apoi s-au bucurat când dictatorul a căzut.
Acum se ţin de mână când merg prin mulţime. „Acesta este Sudanul cel nou, cel la care am visat”, a spus Nahed.
Diferenţele religioase sau etnice pe care Al-Bashir le-a exploatat pentru a-şi întări autoritatea sunt neclare sau au dispărut cu totul. Un tren plin cu revoluţionari care jubilau a venit săptămâna trecută de la Atbara, la aproape 300 km nord de Khartoum. Marţi, un grup a venit din îndepărtatul Darfur.

„Oamenii se simt mai împăcaţi unii cu alţii. Există un sentiment de unitate”, a afirmat Mohamed.
Noile libertăţi din Sudan sunt fragile şi nu se ştie dacă vor rezista sau nu. Discuţiile despre împărţirea puterii între liderii protestatarilor şi armată, ajunse acum în a patra săptămână, au devenit tensionate în ultimele zile. Dincolo de bula protestelor, susţinătorii fostului guvern aşteaptă şi veghează.
Unii spun că lupta abia a început. „Este ca şi cum eşti într-un loc întunecat şi poţi vedea o luminiţă. Avem un drum lung către libertate”, a mai spus Nahed Elgizouli.