Mii de familii îşi caută singure rudele dispărute în Mexic din cauza conflictelor între cartelurile de droguri, de multe ori punându-şi în pericol viaţa. Peste 40.000 de mexicani au dispărut în perioada de aproape un deceniu şi jumătate de când guvernul a declarat război cartelurilor, ceea ce a avut drept efect secundar nedorit intensificarea conflictelor sângeroase între acestea. Potrivit unui oficial din guvern, Mexicul a devenit „o enormă groapă comună clandestină”.

Cu o tijă de fier în mână, Maria Herrera, în vârstă de 70 de ani, inspectează cu un ochi de expert solul acoperit cu frunze uscate de pe o colină din Huitzuco, în sudul Mexicului, în speranţa de a descoperi rămăşiţele celor patru copii dispăruţi ai săi, scrie linternaute.com într-un articol publicat pe 1 martie şi preluat de pe France Presse.
„Amintiţi-vă că trupurile eliberează gaz şi fac pământul să se ridice, iar apoi, când se descompun mai mult, observăm că se lasă în jos”, explică ea unui grup de circa o sută de persoane care o însoţeşte, pe o căldură copleşitoare, protejate de poliţişti federali înarmaţi.
În statul Guerrero violenţele sunt la ordinea zile între facţiunile criminale pentru controlul rutelor traficului de droguri, însă anumite grupuri recurg şi la extorcări sau răpiri.

Maria Herrera, o femeie micuţă cu părul cărunt, este unul dintre numeroasele chipuri ale căutării neobosite a mexicanilor dispăruţi. S-au înregistrat peste 40.000 de mexicani dispăruţi de la lansarea, în 2006, de către statul mexican, a unei ofensive împotriva cartelurilor care a dus la fragmentarea celulelor criminale, devenite mai mici şi mai violente.
În acest „război împotriva traficului de droguri”, septuagenara, precum cel puţin alte douăzeci de familii, a trăit o tragedie suplimentară: căutându-şi fraţii dispăruţi, doi dintre ceilalţi copii ai săi au dispărut la rândul lor.

Un ultim apel telefonic

Maria Herrera a avut opt copii la Pajuacaran, în statul Michoacan, unde singurele alegeri în viaţă se limitau între agricultură şi emigrarea în SUA. Cei din familia Herrera au încercat altceva: vânzarea de veselă din uşă în uşă, iar apoi comerţul cu aur.
În cadrul acestei activităţi, Raul, de 19 ani, şi Jesus Salvador, de 24 de ani, au mers în statul vecin Guerrero în august 2008, într-un moment în care izbucnea o rivalitate între două grupuri de traficanţi de droguri.
„Fraţii mei nu ştiau asta când au ajuns”, explică Juan Carlos, de 41 de ani, un alt copil al Mariei. Ei călătoreau împreună cu cinci angajaţi şi transportau circa 90.000 de dolari în aur şi bani cash.

Un cartel local i-a confundat probabil cu rivalii şi, cu ajutorul unor poliţişti corupţi, a obţinut arestarea lor, după care i-a făcut „să dispară”, cum s-a întâmplat în 2014 cu 43 de studenţi din Ayotzinapa.
Pentru că autorităţile nu au făcut nimic, familia a început propriile sale căutări, cu ajutorul anchetatorilor privaţi, fără niciun rezultat.
Din cauza dificultăţilor financiare, alţi doi fraţi din aceeaşi familie, Luis Armando şi Gustavo, în vârstă de 25 şi 27 de ani, au preluat comerţul cu aur, sperând în acelaşi timp să-şi găsească fraţii dispăruţi.
La puţin timp după un ultim apel telefonic către soţia unuia dintre ei, cei doi fraţi au fost arestaţi de poliţişti la Poza Rica, în statul Veracruz. Apoi au dispărut şi ei fără urmă, pe 22 septembrie 2010.

Peste o mie de gropi comune

Maria Herrera a renunţat de multă vreme la speranţa de a-i găsi pe cei patru fii ai săi în viaţă. Ea vrea însă măcar să le descopere trupurile neînsufleţite.
În 2006, ea s-a alăturat unui grup care căuta rămăşiţe umane în statul Veracruz şi a învăţat tehnicile folosite de medicii legişti. De pildă, ea sondează solul cu tije metalice, iar apoi miroase pământul pentru a detecta trupurile în descompunere.

Grupul ei a găsit recent şapte cadavre în timpul unei campanii de căutare de două săptămâni.
„De fiecare dată când mergem într-un loc atât de neospitalier, asta implică suferinţă. Ne gândim: cine a auzit ultimele lor strigăte de durere? Cine le-a auzit ultimele cuvinte? Nu a fost nimeni, nimeni care să-i audă”, spune Maria, cu chipul scăldat de lacrimi.
„Din nefericire, teritoriul nostru a devenit o enormă groapă comună clandestină”, a declarat recent adjunctul ministrului pentru drepturile omului, Alejandro Encinas.
Potrivit autorităţilor, există fără îndoială peste o mie de gropi comune în Mexic. În acelaşi timp, există 26.000 de trupuri încă neidentificate.

Noul guvern mexican a anunţat înfiinţarea unui program pentru căutarea zecilor de mii de dispăruţi şi va crea un nou institut de medicină legală cu un buget de 20 de milioane de dolari.
Între timp, căutarea celor dispăruţi rămâne o activitatea riscantă. În urmă cu şase luni, lista tragică a familiei Herrera a fost cât pe ce să devină mai lungă, după ce un individ a încercat să-l atace pe Juan Carlos, în momentul în care organiza o altă brigadă de căutare, iar el abia a reuşit să scape.
„Continuăm să căutăm. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, să identifice trupurile deja găsite”, mai spune Maria Herrera.