Autor: Florin Ştefan
Sunt un jurnalist de externe cu ceva experienţă şi în primul rând cu o mare dorinţă de a afla mai mult despre acele locuri din lume asimilate cu violenţa, sărăcia, corupţia, nepotismul, poluarea, conflictul, dar şi cu cele mai inedite forme de protest pentru drepturi şi libertate. Pe spatiulderefugiu.wordpress.ro puteţi citi despre acele ţări şi acei oameni care nu ţin prim-planul pe cele mai importante site-uri de ştiri, atât din lipsă de timp şi resurse, cât şi pentru că nu sunt la fel de vandabile ca subiectele de actualitate din imediata noastră vecinătate. În acelaşi timp, voi scrie despre cărţile şi filmele care mă fascinează sau unele poveşti despre care cred că merită şterse de praf.
Paradisul thailandez care a căpătat reputaţia de „Insulă a morţii”
Brazilia îşi dă autogol şi alege un preşedinte de extremă dreaptă
Trece democraţia printr-o criză a vârstei de mijloc?
Israelul amână pe termen nelimitat demolarea satului beduin Khan al-Ahmar din Cisiordania
De ce se bat afganii pe mandatele de deputaţi, într-o ţară în care se moare pe capete în campania electorală
La un an de la moartea jurnalistei malteze Daphne Galizia, identitatea celui care a comandat asasinatul rămâne un mister
După demisia lui Nikki Haley, israelienii glumesc că au rămas cu un singur ambasador la ONU
Cazul straniu al jurnalistului disident saudit care a dispărut după o vizită la consulatul ţării sale din Istanbul