Linşajele pentru blasfemie, care s-au soldat de-a lungul timpului cu zeci de morţi în Pakistan, au devenit în premieră subiect de serial de televiziune.

De teama represaliilor extremei drepte islamiste, jurnaliştii şi artiştii se ţin de obicei la distanţă de problema foarte sensibilă a blasfemiei, într-o ţară născută prin separaţia de India şi în care islamul este religie de stat, scrie France Presse într-un articol de pe 20 martie preluat de presa de limbă franceză.
Însă în acest an unul dintre canalele private cele mai urmărite din ţară, Hum Network Limited, a produs un şoc. Televiziunea a produs şi a difuzat „Tan Man Neelo Neel”, un serial de 11 episoade cu un final intens: linşarea unui cuplu tânăr pentru o înregistrare video în care cei doi par că se pregătesc să danseze într-o moschee.
„Acest subiect nu a fost evocat până acum, de teamă”, a declarat pentru France Presse Sultana Siddiqui, manager al Hum şi o figură de prim-plan în media din Pakistan, dar „merită încercarea”.
Ea a povestit, cu lacrimi în ochi, despre linşajul care a şocat-o cel mai mult, cel al lui Mashal Khan, student la jurnalism torturat şi omorât în bătaie de colegii săi de la universitate pentru postări considerate blasfemitorii pe Facebook.

„Toate oasele zdrobite”

„Nu am mai putut dormi când am auzit-o pe mama lui Mashal spunând că toate oasele din corp i-au fost zdrobite, chiar şi falangele. Îmi spuneam fără încetare: ‘cu ce violenţă au putut să-l lovească?’ „, a declarat ea.
Tatăl lui Mashal, Mohammed Iqbal, a declarat pentru AFP că a apreciat „omagiul” din „Tan Man Neelo Neel”, care se încheie cu fotografii ale victimelor, între care şi Mashal.
„Lumea întreagă discută despre blasfemie în Pakistan, dar noi, principalii vizaţi, vorbim rareori despre asta în public”, a constatat el, fericit că „în sfârşit, subiectul ajunge la televiziune”.
Subiectul a ajuns la televiziune, dar este tratat cu prudenţă, recunoaşte Sultana Siddiqui.
„Şi mie mi-e teamă de extremişti care ar putea să mă atace sub pretexte false”, a mai spus ea. Prin urmare, „trebuie să vorbim despre problemă într-un mod respectuos”.
Serialul nu alocă de altfel decât puţin timp blasfemiei. Primele zece episoade urmăresc viaţa celor doi tineri şi a familiilor lor: alegerea unuia dintre ei de a deveni dansator, problemele celuilalt pe reţelele sociale, refuzul poliţiei de a înţelege că un bărbat a fost violat. Toate aceste subiecte, totuşi sensibile, sunt explorate în detaliu. Linşarea pentru blasfemie are loc chiar la final şi violenţele sunt prezentate pe un fundal muzical care acoperă zgomotele şi strigătele, într-un ralenti artistic.

Sehar Khan şi Shuja Asad sunt actorii din rolurile principale în serialul „Tan Man Neelo Neel” (Instagram)

Cu această reţetă, serialul a reuşit să găsească un public într-o ţară în care doi din cinci locuitori spun că sunt dependenţi de seriale.
„Ar fi trebuit să vorbim mai devreme despre asta: poate că nu am mai fi unde suntem suntem astăzi şi tinerii noştri nu şi-ar pierde viaţa”, a afirmat Mustafa Afridi, scenaristul serialului.
Morţii de blasfemie rămân cu siguranţă unul dintre cele mai importante lucruri despre care nu se vorbeşte în ţara de pe locul cinci din lume ca populaţie, comentează AFP.

Linşaje bazate pe „invenţii şi informaţii false”

Cu regularitate, bărbaţi şi femei, uneori miniştri, sunt ucişi, locuri de cult sunt incendiate, dar confruntate cu aceste violenţe „forţele de ordine eşuează adesea în salvarea persoanelor suspectate de blasfemie”, acuză Comisia pakistaneză a drepturilor omului (HRCP), principalul ONG care militează pentru apărarea drepturilor omului. S-a ajuns chiar ca astfel de linşaje să aibă loc la uşile comisariatelor unde suspecţii erau reţinuţi.
În acelaşi timp, acuzaţia de blasfemie, devenită atât de indiscutabilă, a capătat statutul de argument ultim pentru disputele personale. HRCP dezvăluie astfel că în linşajele pe care le-a examinat acuzaţiile erau „fondate pe invenţii cu intenţia de a face rău şi pe informaţii false”.
Dacă nu provoacă întotdeauna un linşaj, anatema blasfemiei poate reduce la tăcere: actriţa Saba Qamar şi cântăreţul Bilal Saeed au trebuit să-şi ceară scuze public şi au trecut prin doi ani de proceduri judiciare pentru un video în care făceau un pas de dans într-o moschee.
În aceeaşi perioadă, filmul „Zindagi Tamasha”, recompensat la Los Angeles sub titlul englez „Circus of Life”, se afla sub focul criticilor islamiştilor din Tehreek-e-Labbaik Pakistan (TLP). Mişcarea a reuşit să împiedice difuzarea în săli a acestei fabule împotriva obscurantismului, sub pretextul că a prezentat un imam în mod „blasfemitoriu”.
Pentru Arafat Mazhar, care conduce Alianţa împotriva politicii blasfemiei, un comitet care denunţă instrumentalizarea legii anti-blasfemie, serialul „Tan Man Neelo Neel” este un mare pas înainte.
Serialul „a declanşat o critică fără precedent a violenţei mulţimii”, şi-a exprimat el satisfacţia. „Oamenii nu au urmărit numai un serial, ci au dezbătut la scară mare pentru prima dată”.
De acum, trebuie să mergem mai departe, a pledat cel care are în sfârşit impresia că nu mai predică în deşert.
„Nu mai putem doar să denunţăm violenţa, trebuie să ridicăm problema structurilor care fac să existe linşajele colective”, a pledat el.

Privitorii, impresionaţi de finalul neaşteptat

Mulţi telespectatori au elogiat sfârşitul tragic al serialului pentru mesajul său puternic şi relevanţa în actuala epocă digitală, în care atât de des lucrurile sunt interpretate greşit pe reţelele sociale, scrie vineri, 21 martie, tribune.com.pk.
„Am fost foarte mişcat de acest proiect. Vreau să-l elogiez pe scenarist pentru că a scos în evidenţă probleme atât de tulburătoare. Acestea sunt probleme reale care ne afectează societatea, spre deosebire de clişeele cu triunghiuri amoroase şi poveştile de dragoste nerealiste”, a scris un internaut pe YouTube. „Apreciez proiectul pentru modul în care a menţinut un ton realist, de la portretizarea neajutorării victimelor, până la atitudinea oamenilor legii şi a societăţii”, a adăugat el.
Alţi privitori au deplâns tragedia care le-a lovit personajele favorite. „De câte ori ne vor face să plângem? Chiar voiam un sfârşit fericit pentru personaje, dar asta este realitatea. Aducerea unui omagiu nenumăratelor victime ale violenţei mulţimii a fost trist de văzut, dar a fost o importantă readucere aminte că trebuie să facem mai mult ca societate”, a scris unul dintre ei.
Un alt internaut critică drama pentru faptul că scena linşajului nu a fost mai intensă. „Asta ar fi putut grava tragedia atât de profund în memoria noastră colectivă încât data viitoare am fi putut prezice cu uşurinţă astfel de finaluri”, a postat el pe YouTube. „Vă mulţumesc pentru că spuneţi în sfârşit o poveste care trebuia spusă cu mult timp în urmă”, a încheiat el totuşi.