Organizaţiile Amnesty International şi Human Rights Watch susţin că Ahmet Guresci, acuzat de furt şi bătut crunt de jandarmi pe 11 februarie, a murit din cauza violenţelor suferite şi denunţă acte de „tortură” la care forţele de securitate s-au dedat după seismul care a devastat sudul Turciei.

Bărbatul de 27 de ani a fost reţinut la cinci zile după cutremurul de pământ pentru „suspiciune de furt şi alte infracţiuni” împreună cu fratele său Sabri, cu zece ani mai mare, care vorbeşte despre numeroase lovituri şi alte violenţe după decesul fratelui său, potrivit celor două ONG-rui care militează pentru apărarea drepturilor omului.
În detenţie, „până la zece jandarmi” i-au „bătut îndelung, i-au dezbrăcat, le-au răsucit testiculele şi au încercat să-i violeze cu bastoane”, scriu cele două organizaţii într-un raport dat publicităţii miercuri, 5 aprilie, relatează middleeasteye.net, într-un articol preluat de pe France Presse.
Autopsia lui Ahmet Guresci, potrivit acestor organizaţii, constată o „rană la creier care i-ar fi putut provoca moartea şi vânătăi pe corp”.
Un raport medical al fratelui său Sabri vorbeşte despre „leziuni şi echimoze lungi pe umeri, pe spate, pe fese şi pe membre, precum şi de un deget de la mână rupt, ceea ce corespunde relatării sale conform căreia a fost bătut cu bastoanele şi lovit cu picioarele de jandarmi”, potrivit aceleiaşi surse.
Potrivit Amnesty International şi Human Rights Watch (HRW), „trei jandarmi ar fi fost suspendaţi pe perioada anchetei”.
Cele două ONG-uri au documentat treisprezece cazuri distincte, în care 34 de victime, toţi bărbaţi, au fost maltrataţi de poliţişti, jandarmi sau soldaţi desfăşuraţi în zonele afectate de cutremur. Nicio altă persoană nu a mai murit în urma acestor violenţe.
Întrebate despre aceste acuzaţii de Amnesty şi HRW, ministerele justiţiei şi de interne din Turcia au afirmat că au „toleranţă zero privind tortura”, iar concluziile celor două ONG-uri nu sunt potrivit autorităţilor decât „afirmaţii vagi lipsite de baze factuale”.
Acestea afirmă totuşi că se bazează pe documente oficiale (plângeri, certificate medicale) în cercetarea lor şi, „când este posibil”, pe înregistrări video cu violenţele.

Răspuns „decepţionant”

Una dintre ele, lungă de 32 de secunde, care a circulat pe „patru canale diferite de Telegram pe 12 februarie”, arată un bărbat „atacat de un grup de persoane îmbrăcate în civil şi poliţişti care participă” la corecţie, în timp ce „jandarmi sunt de faţă”, relatează organizaţiile.
Originar din oraşul Antakya, devastată de seism, bărbatul venise să ajute un prieten, şi el agresat de mulţime şi de forţele de securitate, a cărui mătuşă şi un văr se aflau în continuare sub dărâmăturile unui imobil. Cei doi bărbaţi au reuşit să-şi dovedească buna credinţă şi au fost eliberaţi. Ei au depus apoi plângere.
Aceste treisprezece cazuri „nu sunt decât vârful aisbergului”, afirmă Emma Sinclair-Webb, directoare asociată a HRW, pe care o reprezintă în Turcia, o ţară traumatizată de seismul de la 6 februarie şi de replicile ulterioare care s-au soldat cu peste 50.000 de morţi.

Amnesty International şi Human Rights Watch (HRW) au descoperit, pe lângă decesul lui Ahmet Guresci, treisprezece cazuri distincte, în care 34 de victime, toţi bărbaţi, au fost maltrataţi de poliţişti, jandarmi sau soldaţi desfăşuraţi în zonele afectate de cutremur – levif.be

În locurile grav afectate de seisme, problema furturilor a avut importante repercusiuni asupra a numeroase persoane care căutau printre dărâmături rămăşiţele apropiaţilor lor. Importanta minoritate siriană a fost în mod special vizată de aceste acuzaţii, au constatat reporterii France Presse.
„Trebuie să recunoaştem că sunt o provocare de securitate (pentru autorităţi), aceste furturi şi jafuri. Dar poliţia şi jandarmeria au responsabilitatea de a asigura securitatea omenilor, ceea ce nu înseamnă să-i tortureze sau să-i bată, chiar dacă sunt suspecţi de furt”, susţine Emma Sinclair-Webb.
Starea de urgenţă, instituită timp de trei luni în zonele sinistrate pentru a face faţă catastrofei, „nu trebuie să ducă la anarhie şi la impunitate, la tortură şi la alte rele tratamente”, estimează la rândul ei Esther Major, cercetătoare în cadrul Amnesty International.
Ea îşi exprimă speranţa că, după un prim răspuns „decepţionant”, autorităţile turce vor reacţiona „cu toleranţa zero despre care vorbesc şi vor ancheta cu adevărat”, pentru ca vinovaţii „să răspundă” pentru aceste acte „şocante”.