Mii de persoane au fost ucise şi zeci de mii torturate şi încarcerate în Filipine după instituirea legii marţiale de către fostul dictator Ferdinand Marcos, pe 21 septembrie 1972, estimează Amnesty International. Odată cu apropierea împlinirii a 50 de ani de la acest eveniment, miercuri, numeroase publicaţii pro-Marcos au inundat reţelele sociale cu afirmaţii false sau înşelătoare, punând sub semnul întrebării concluziile Amnesty şi minimalizând atrocităţile comise.

Avocatul american Thomas Jones îşi aminteşte şi acum cicatricile filipinezilor victime ale torturii pe care i-a întâlnit, pe când se afla în slujba Amnesty International, în centrele de detenţie ale ţării în 1975, sub regimul dictatorului Ferdinand Marcos, relatează marţi, 20 septembrie, site-ul notretemps.com, preluând o ştire AFP.
Printre aşa-zisele „informaţii” menite să minimalizeze aceste atrocităţi este şi o înregistrare din 1982, în care Ferdinand Marcos le spune unor jurnalişti americani că Amnesty nu s-a bazat decât pe „zvonuri” şi nu s-a deplasat „niciodată” în ţară.
Thomas Jones, în vârstă de 81 de ani, susţine însă că Ferdinand Marcos a minţit când a vorbit despre Amnesty şi despre violenţele comise în timpul legii marţiale.
„Filipinezii nu cunosc în continuare faptele”, a explicat el pentru France Presse la domiciliul său din Wisconsin (SUA).

În timpul vizitei sale în Filipine, Jones s-a întâlnit cu dictatorul Marcos, cu colaboratori ai cabinetului său şi cu 107 deţinuţi.
Fostul dictator a afirmat atunci că 50.000 de persoane au fost arestate în timpul primilor ani ai legii marţiale, a spus Thomas Jones, iar 71 de deţinuţi au declarat că au fost torturaţi.
Amnesty şi-a publicat concluziile în 1976 şi a stabilit că „tortura a fost utilizată fără restricţii şi cu o extremă cruzime, adesea pe perioade lungi de timp”.
Guvernul lui Ferdinand Marcos a negat că tortura a fost „utilizată pe scară largă” şi a afirmat că raportul Amnesty este „bazat pe fabulaţii, părtinitor şi fără fundament factual”.

„Memorie scurtă”

Josefina Forcadilla, de 66 de ani, una dintre deţinutele citate în raportul Amnesty, rememorează întâlnirea ei cu Thomas Jones, pe când era încarcerată.
„La început am ezitat să vorbesc cu ei, până când au spus că voiau să depun mărturie privind ceea ce a trăit familia mea”, a declarat ea pentru France Presse.
Josefina Forcadilla avea 17 ani atunci când poliţia i-a percheziţionat domiciliul în căutarea fratelui ei mai mare, în aprilie 1973.
Ea povesteşte că un poliţist a pălmuit-o, i-a mângâiat sânii, iar apoi a jucat cu ea ruleta rusească în timp ce o interoga.
„Eram în stare de şoc. Nu puteam să plâng. Ştiam pe atunci că scopul lor real era să ucidă”, îşi aduce ea aminte.
Ea şi trei dintre fraţii şi surorile ei au fost în cele din urmă arestaţi. Sora ei mai mare a fost agresată şi a murit în detenţie, fratele ei a fost torturat şi una dintre surorile ei a născut în închisoare.
„Familia mea nu poate să nu se întrebe: de ce filipinezii au memoria scurtă?”, a mai spus ea.
Amnesty s-a deplasat din nou în Filipine în 1981 pentru a documenta violenţele comise începând cu 1976.

În 2018, ONG-ul a estimat că „între 1972 şi 1981, circa 70.000 de persoane au fost încarcerate şi 34.000 (…) torturate; peste 3.200 au fost ucise”.
Rachel Chhoa-Howard, cercetătoare a Amnesty pentru Asia de Sud-Est, apără estimările organizaţiei, afirmând că acestea sunt „bazate pe propriile noastre misiuni în teren şi documentarea noastră din anii 1980 şi coroborate cu alte cercetări desfăşurate în epocă”.
Ea recunoaşte totuşi că amploarea reală a violenţelor ar putea să nu fie niciodată cunoscută, „dată fiind amploarea şi generalizarea abuzurilor în epocă”.

Negarea atrocităţilor

În contextul tentativelor de a pune faptele sub semnul îndoielii, filipinezii se mobilizează, de teamă ca noul guvern al lui Ferdinand Marcos Jr să nu „albească” sau să şteargă pur şi simplu violenţele comise în timpul legii marţiale.
Este şi cazul Proiectului Gunita, care digitalizează şi publică pe reţelele sociale vechi articole de presă pentru a-i instrui pe internauţii care cad victimă dezinformării.
„Este inutil să avem această baze de date dacă ea nu ajunge la persoanele care au nevoie să citească aceste informaţii”, a explicat cofondatoarea proiectului Sarah Gomez.
Din punctul de vedere al lui Joel Ariate, din cadrul grupului de cercetare asupra regimului Marcos al universităţii din Filipine, negarea atrocităţilor „a devenit un sport online unde toate loviturile sunt permise”.

Potrivit lui, cheia pentru combaterea dezinformării privind legea marţială este de a face să se audă adevărul „la fel de mult ca aceste minciuni”.
Ferdinand Marcos Jr a afirmat că la începutul anului că nu a văzut cifrele Amnesty şi că nu ştie cum au fost ele stabilite. Dar el a recunoscut săptămâna trecută că violenţe au avut loc în timpul legii marţiale, „ca în timpul oricărui război”.
O lege marţială despre care preşedintele ţării a spus că a fost „necesară” pentru a apăra ţara de revoltele comunistă şi musulmană.