Pe malurile îngheţate ale Mării Nordului, un „cimitir” în construcţie le dă speranţe experţilor în climă: în curând situl va găzdui o parte din dioxidul de carbon emis de industria europeană, evitând astfel ca el să ajungă în atmosferă.

Multă vreme percepută ca o soluţie complicată din punct de vedere tehnic şi costisitoare cu utilitate marginală, pista captării şi stocării carbonului (CCS) este acum în vogă pe o planetă care are mari dificultăţi în a-şi reduce emisiile în pofida urgenţei climatice, relatează pe 4 septembrie presa de limbă franceză, preluând un articol al France Presse.
În localitatea O˜ygarden, pe o insulă foarte apropiată de Bergen (în vestul Norvegiei), un terminal în curs de construcţie va primi în câţiva ani tone de CO2 lichefiat, transportat de pe bătrânul continent cu nave după ce a fost captat la ieşirea pe coşurile uzinelor.
Carbonul va fi apoi injectat printr-o conductă în cavităţi geologice aflate la 2.600 de metri sub fundul mării, cu ambiţia declarată ca acesta să rămână acolo pe termen nelimitat.
Este „prima infrastructură de transport şi stocare cu acces liber din lume, care permite oricărui emiţător care şi-a captat emisiile de CO2 să le vadă preluate, transportate şi stocate permanent în deplină siguranţă”, subliniază directorul proiectului, Sverre Overa.
Principalul producător de hidrocarburi din Europa de Vest, Norvegia ar deţine, de asemenea, cel mai mare potenţial de stocare a CO2 pe continent, în special în zăcămintele sale de petrol epuizate.

Acorduri comerciale

Terminalul de la Oygarden face parte din planul „Langskip”, numele norvegian al navelor vikinge. Oslo a finanţat 80% din infrastructuri cu 1,7 miliarde de euro, în sopul dezvoltări CCS în ţară.
Două situri din regiunea Oslo, o fabrică de ciment şi o uzină de valorificare energetică a deşeurilor, ar urma să-şi trimită şi ele CO2 captat la terminalul de la Oygarden.
Însă particularitatea proiectului rezidă în latura sa comercială, întrucât le dă posibilitatea industriaşilor străini să-şi trimită propriul dioxid de carbon.
Pentru a face acest lucru, giganţii energetici Equinor, TotalEnergies şi Shell au format un parteneriat, intitulat Northern Lights, care va fi primul serviciu transfrontalier de transport şi stocare de CO2 din lume atunci când îşi va începe activitatea, în 2024.

Două jaloane importante pentru CCS în Norvegia au fost depăşite în ultimele zile.
Luni, partenerii de la Northern Lights au anunţat un prim acord comercial transfrontalier privind transportul, cu nave speciale, şi depozitarea, în fiecare an, a 800.000 de tone de CO2 captate într-o uzină olandeză a fabricantului de îngrăşământ Yara începând din 2025.
A doua zi, Equinor a prezentat, împreună cu compania germană Wintershall Dea, un proiect de construcţie a unei conducte de 900 km vizând transportul de CO2 din Germania pentru a-l stoca în Norvegia. Un proiect similar cu Belgia este deja în curs.

Nu este o soluţie miraculoasă

CCS nu este totuşi o soluţie miracol împotriva încălzirii globale, notează France Presse.
În prima sa fază, Northern Lights va putea trata 1,5 milioane de tone de CO2 pe an, o capacitate care va putea fi apoi ridicată la 5-6 milioane de tone.
Cu titlu de comparaţie, potrivit Agenţiei europene de mediu, Uniunea Europeană a emis 3,7 miliarde de tone de gaz cu efect de seră în 2020, un an în care activitatea a fost redusă din cauza pandemiei.
Însă atât Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (IPCC), cât şi Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE), estimează că acest instrument este necesar pentru a limita creşterea temperaturii.
În rândul apărătorilor mediului, tehnologia nu se bucură de unanimitate. Unii se îngrijorează că ea va servi de motiv pentru o prelungire a exploatării energiilor fosile şi că deturnează investiţii preţioase în energiii regenerabile, ca să nu mai vorbim de riscul de scurgere a acestui CO2 stocat.
„Ne-am opus mereu CCS, dar din cauza lipsei de acţiune în contextul crizei climatice devine din ce în ce mai greu de menţinut această poziţie”, a explicat Halvard Raavand, un reprezentant al Greenpeace Norvegia.
„Banii publici ar fi totuşi mai bine investiţi în soluţii despre care ştim că sunt eficiente şi care ar putea, în plus, reduce factura oamenilor normali, precum izolarea locuinţelor sau panouri solare”, subliniază el.