Singurul supravieţuitor al unei pagini ruşinoase din istoria Columbiei a depus mărturie la tribunal

Villamir Rodriguez, de 32 de ani, a fost „exonerat” la sfârşitul lunii trecute. la o audiere publică, de militarii au încercat să-l ucidă în urmă cu 15 ani şi să-l raporteze drept membru al unei gherile de stânga, în scandalul aşa-numit al „falşilor pozitivi”, o pagină neagră din istoria recentă a armatei columbiene.

Faptul că este în viaţă este un miracol pentru Villamir Rodriguez. În 2007, acest ţăran modest din regiunea Catacumbo, în nordul Columbiei, şi-a încrucişat drumul cu militari care voiau să-l ucidă pentru a-l raporta ca luptător de gherilă ucis şi a umfla statisticile armatei.
Răpit, Rodriguez a fost împuşcat de la mică distanţă. Rănit, el s-a prefăcut mort şi a reuşit în cele din urmă scape, fiind singurul supravieţuitor al execuţiilor considerate cel mai mare scandal din istoria recentă a armatei columbiene, cunoscut sub numele de „falşii pozitivi”, relatează fr.news.yahoo.com pe 3 mai, preluând un articol al France Presse.
După 15 ani, bărbatul de 32 de ani a fost prezent la audierea istorică care s-a desfăşurat pe 26 şi 27 aprilie în oraşul Ocana (nord), chiar în regiunea în care 120 de civili au fost asasinaţi cu sânge rece în 2007 şi 2008 de militari, iar apoi prezentaţi în mod fals drept membri ai unor gherile de extreme stânga care operau în zonă.
Într-un act fără precedent petrecut în faţa familiilor victimelor, zece militari în retragere, între care un general şi patru colonei, şi-au recunoscut public responsabilitatea în aceste crime.
Potrivit Jurisdicţiei speciale pentru pace (JEP), tribunal special înfiinţat în urma acordului de pace istoric semnat în 2016 cu gherila marxistă Forţele armate revoluţionare din Columbia (FARC), 6.400 de civili au fost executaţi „în mod sistematic” în mai multe regiuni ale ţării, între 2002 şi 2008, în schimbul unor prime, promovări şi alte avantaje materiale pentru militari.
Până în prezent, Villamir Rodriguez este unicul supravieţuitor descoperit de JEP al acestor execuţii de civili de către armată. El avea 17 ani în 2007. El îşi aduce aminte că militarii l-au reţinut timp de mai multe ore în zona rurală El Tarra, nu departe de frontiera cu Venezuela.

„Exonerat” de o vină pe care n-a avut-o

Se făcuse noapte şi ploua puternic atunci când, brusc, doi soldaţi au tras în direcţia sa mai multe rafale, a relatat el AFP. Lovit la braţul drept, el s-a prăbuşit. „M-au lăsat acolo, crezând că eram mort. Dar nu mi-am pierdut cunoştinţa, am auzit tot”, a povestit el.
I-a auzit anunţând prin radio: „Am avut un acroşaj cu cel de al 33-lea front al FARC, avem nevoie (…) de elicopter” pentru a trimite cadavrul.
Villamir Rodriguez i-a văzut pe cei doi soldaţi apropiindu-se de el şi punându-şi armele la sol. El şi-a ţinut respiraţia, a profitat de neatenţia celor doi soldaţi, a alunecat pe panta noroioasă şi a dispărut în pădure.
„Fără ‘cadavrul’ meu, cred că a fost complicat pentru ei, pentru că deja anunţaseră că eram ucis în luptă”, a spus el.
Villamir Rodriguez şi-a arătat cicatricea de pe braţ, de la nivelul tricepsului.
Pe 26 aprilie, fostul căpitan Daladier Rivera i s-a adresat la audiere: „Vreau să vă reabilitez numele integral” şi „să fac să înţeleagă lumea şi poporul columbian că nu aţi fost niciodată un combatant”.
„Am redactat documente false”, acuzându-l că face parte din gherila marxistă pentru ca să fie căutat, a recunoscut Rivera, care făcea parte din secţia de informaţii a batalionului al 15-lea de infanterie, unde, potrivit JEP, vânătoarea de civili era planificată.

Competiţie pentru mai multe victime

Villamir Rodriguez, care nu ştie să citească, nu a putut înţelege numele de familie cusute pe uniformele celor doi soldaţi care au încercat să-l ucidă. El abia îşi mai aminteşte chipurile lor, pe care nu le-a putut recunoaşte printre cele ale militarilor care i-au cerut iertare la audiere.
Dacă nu ar fi supravieţuit, Villamir Rodriguez ar fi ajuns cu siguranţă, ca şi celelalte victime, într-un cimitir rural aflat în apropierea unităţii militare din Ocana.
Rodrigo Coronel, proprietarul terenului, îşi aminteşte de cel puţin 18 „falşi pozitivi” care au fost îngropaţi în gropi comune, între care trupurile unor tineri „ciuruiţi de gloanţe”, transportaţi în „saci şi aruncaţi acolo ca nişte animale”.
Potrivit militarilor care şi-au recunoscut abuzurile, soldaţii concurau între ei pentru a face cel mai mare număr de victime, şi unităţile care aveau „cele mai slabe rezultate” erau mustrate de superiori.

Lasă un comentariu