Niciodată un preşedinte algerian nu s-a aflat o perioadă atât de îndelungată în fruntea ţării ca Abdelaziz Bouteflika. Însă „Boutef”, decedat vineri la 84 de ani, este şi singurul conducător al Algeriei independente care, incapabil să renunţe la putere în pofida unei boli care l-a ţintuit în scaunul cu rotile, a fost alungat de presiunea străzii.

La peste 35 de ani după obţinerea primului său post ministerial, Bouteflika a ajuns în fruntea Algeriei în 1999, aureolat de o imagine de salvator al unei ţări devastate de un război civil. Douăzeci de ani mai târziu, el va fi înlăturat de la putere de armată, stâlp al regimului, sub presiunea „Hirak”, o mişcare de protest fără precedent.
Somat să renunţe la putere de statul major al armatei, Bouteflika a aruncat mănuşa pe 2 aprilie 2019, după o tentativă halucinantă de a candida la un al cincilea mandat în pofida unui atac cerebral care îl imobilizase într-un scaun cu rotile în urmă cu şase ani.

Picătura care a umplut paharul

Această candidatură a fost percepută drept picătura care a umplut paharul de milioane de algerieni, mulţi dintre ei tineri şi percepuţi în mod eronat drept resemnaţi. Ales pentru prima dată în 1999 şi constant reales în primul tur cu peste 80% din voturi în 2004, 2009 şi 2014, el părea o carte sigură pentru obţinerea unui al cincilea mandat în ochii regimului.
Însă şase săptămâni de mobilizare masivă a „Hirak” – o mişcare de protest fără precedent în Algeria – îl determină pe şeful armatei, Ahmed Gaid Salah, unui dintre fidelii lui Bouteflika, să-i impună să-şi dea demisia.
Până la capăt, Abdelaziz Bouteflika s-a agăţat de putere, în pofida evidenţei că acela care la 26 de ani devenea cel mai tânăr ministru de externe din lume nu mai avea decât imaginea unui bătrân mut şi izolat în palatul său, relatează tv5monde.com preluând un articol al AFP.
Un contrast puternic cu debutul preşedinţiei sale, când acest foarte bun vorbitor în costum trois pieces şi mare fumător, se afişa drept un lider hiperactiv.
„Eu sunt toată Algeria”, declara la venirea la putere cel care se confundă cu istoria contemporană a ţării sale.

Înlăturat şi apoi readus de armată

Născut pe 2 martie 1937 la Oujda, în Maroc, într-o familie originară din regiunea Tlemcen, Bouteflika a intrat de la 19 ani în Armata de eliberare naţională (ALN), care se lupta cu puterea colonială franceză.
În momentul independenţei, în 1962, el devine, la 25 de ani, ministru al sportului şi turismului, înainte de a primi, un an mai târziu, portofoliul mult râvnit al diplomaţiei, pe care l-a păstrat până în 1979, epocă în care Algeria se afişa drept lider al „lumii a treia”.
În 1965 el susţine lovitura de stat a lui Houari Boumediene, pe atunci ministru al apărării, care vine la putere înlăturându-l de la putere pe preşedintele Ahmed Ben Bella.

Iniţial el se prezintă ca un „delfin” al lui Boumediene, despre care spune că este „tatăl pe care nu l-am avut” şi care va muri în 1978. El este totuşi exclus de la succesiune şi apoi de pe scena politică de armată, pe fondul unor acuzaţii de deturnare de fonduri, şi se exilează la Dubai şi apoi la Geneva.
Totuşi armata este cea care l-a impus în 1999 drept candidat în alegerile prezidenţiale, pe care le-a câştigat după retragerea adversarilor săi care denunţau fraude.
Prioritatea sa era restabilirea păcii în Algeria, aflată în război civil din 1992 împotriva unei gherile islamiste, soldat cu circa 200.000 de morţi în zece ani, potrivit datelor oficiale.
Două legi de amnistiere, în 1999 şi 2005, îi conving pe numeroşi islamişti să depună armele.

„O memorie fenomenală”

Acuzat de detractorii săi că a fost o marionetă a armatei, Bouteflika face mari eforturi pentru a slăbi controlul acestei puternice instituţii. Promiţând că nu va fi un „preşedinte pe trei sferturi”, el va deveni atotputernic.
„Lui Bouteflika nu-i place să consulte dosare şi nu citeşte nici notele, nici fişele pe care i le pregătesc consilierii, miniştrii sau diplomaţii. Totuşi, el are o capacitate de memorare fenomenală”, povesteşte jurnalistul algerian Farid Alilat în biografia „Bouteflika, l’histoire secrete”.
Cu Franţa relaţia a rămas foarte sensibilă, deşi şeful statului algerian, care ştia să lege relaţii strânse, uneori chiar amicale, era apreciat de liderii francezi şi în special de Jacques Chirac. El a făcut numeroase vizite la un spital militar Val-de-Grâce din Paris, în cea mai mare discreţie, înainte de a merge să se trateze la Geneva.
Pe scena internă, Abdelaziz Bouteflika a impus Parlamentului să înlăture limitarea numărului de mandate pentru a obţine un al treilea în 2009, apoi a înfruntat inclusiv opoziţia din aparatul de securitate pentru a câştiga un al patrulea, la un an după ce a suferit AVC-ul care l-a imobilizat în scaunul cu rotile.

Foarte slăbit fizic, el şi-a întărit puterile dizolvând la începutul lui 2016 Departamentul informaţiilor şi securităţii (DRS, serviciu secret), după ce l-a demis pe şeful său, generalul Mohamed Mediene, considerat în trecut indispensabil.
Dar acest al patrulea mandat se derulează pe fondul degringoladei preţurilor petrolului într-o economie foarte dependentă de hidrocarburi.
Vistieria ţării este goală şi pacea socială nu mai poate fi cumpărată, la fel ca în 2011, când regiunea a fost traversată de valul de proteste al Primăverii arabe.
Dincolo de dificultăţile economice, s-a amplificat enorm şi frustrarea unei populaţii înfuriate de simbolul reprezentat de un preşedinte mut şi paralizat. În cele din urmă, cei 20 de ani la putere ai lui Bouteflika s-au terminat sub presiunea Hirak, mişcare pluralistă, non violentă şi fără lideri.