Exod către libertate în Hong Kong: Peste o mie de oameni pleacă zilnic în Regatul Unit

De două ori pe zi, aeroportul din Hong Kong, părăsit din cauza pandemiei de COVID-19, se umple de vocile înecate în lacrimi ale celor care îşi iau rămas bun de la cei dragi şi părăsesc fosta colonie britanică pentru o nouă viaţă în străinătate, speriaţi de măsurile brutale luate de Beijing pentru a-şi impune controlul în fostul teritoriu britanic.

Mulţi dintre locuitorii din Hong Kong aleg să se exileze în Regatul Unit. Pe un aeroport de obicei părăsit pe timp de pandemie, ghişeele de check-in sunt saturate de o veritabilă mulţime de pasageri înainte de zborurile către Londra, ducând cu ei cât de multe bagaje îşi pot permite, relatează France Presse pe 24 iulie, într-un articol preluat de challenges.fr.
Emoţia şi tristeţea sunt palpabile în momentul în care cei care pleacă îşi iau la revedere de la cei care rămân în fostul centru financiar britanic. Oamenii şi-au luat cu ei lucruri care să le amintească de Hong Kong, precum tăiţei cu creveţi sau oala specială în care îşi găteau orezul.

Mai multe plecări ca înainte de retrocedarea Hong Kong-ului

Strângând în mână paşaportul său de cetăţean britanic de peste mări – BNO, document moştenit de la retrocedarea acestui teritoriu Chinei în 1997 – Hanson, de 43 de ani, angajat în sectorul media, explică faptul că a început să-şi plănuiască plecarea după ce a văzut imagini cu poliţia lovind manifestanţi într-o garnitură de metrou în timpul protestelor pro-democraţie din urmă cu doi ani.

Trei tinere îşi iau la revedere înainte de un zbor spre Regatul Unit, pe 19 iulie 2021 – AFP (challenges.fr)


Manifestaţiile sunt acum interzise aproape cu totul în Hong Kong, Beijingul derulând o amplă campanie de represiune împotriva oricăror disidenţi, reduşi la tăcere de o lege privind securitatea naţională drastică.
„Hong Kong ne va lipsi mult, dar situaţia s-a degradat prea repede, aşa că trebuie să plec”, a mai spus Hanson.
Guvernul nu furnizează statistici privind numărul de rezidenţi care pleacă definitiv din oraş. Potrivit datelor privind imigraţia, numărul de plecări nete ale rezidenţilor a crescut de-a lungul întregului an, înainte de a atinge un vârf în ultimele săptămâni.
În iulie, circa 1.500 de rezidenţi din Hong Kong au plecat în medie de pe aeroport în fiecare zi, faţă de circa 800 în cursul primului semestru al anului, în pofida pandemiei care limitează călătoriile internaţionale.
Mulţi dintre ei profită de oportunitatea de a imigra oferită de fosta putere colonială britanică deţinătorilor de paşapoarte speciale britanice „BNO” şi apropiaţilor lor.

Aeroportul din Hong Kong, înainte de un zbor spre Regatul Unit, pe 19 iulie 2021 – AFP (challenges.fr)


Regatul Unit se aşteaptă ca circa 300.000 de locuitori din Hong Kong să se stabilească aici, cu o parte din bunurile lor, în cursul următorilor trei ani, dintre care 150.000 numai în acest an. O rată de plecări mai ridicată decât înainte de retrocedarea acestui teritoriu Chinei în 1997.

„Este alegerea lor personală”

Cererile de paşapoarte BNO au explodat şi retragerile din fondurile de pensii obligatorii din oraş au atins de asemenea un vârf.
Guvernul pro-Beijing din Hong Kong a dezminţit imediat vreo preocupare pentru aceste plecări.
„În cazul celor care au decis să plece, este alegerea lor personală”, a declarat recent şefa executivului din Hong Kong Carrie Lam, dând asigurări că oraşul are un viitor strălucit.

O femeie îşi la revedere de la un bebeluş pe aeroportul din Hong Kong, pe 19 iulie 2021 – AFP (challenges.fr)


Hong Kong s-a confruntat deja cu exoduri, în special după reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor pro-democraţie din piaţa Tiananmen de la Beijing în 1989 şi odată cu apropierea retrocedării în 1997.
Atunci când temerile lor nu s-au materializat, familiile care au plecat atunci s-au întors, dar impunerea unui model autoritar chinez se face într-un asemenea ritm că nu este deloc sigur că aceia care pleacă astăzi se vor întoarce într-o zi.
Ho, un profesor de 45 de ani, pleacă în Regatul Unit cu cele două fiice ale sale, temându-se că în Hong Kong va fi impus învăţământul din restul Chinei. „Trebuia să pregătesc teste privind legea pentru securitate naţională pentru elevii mei. Dacă copiii mei continuă să meargă aici la şcoală, ei vor suferi o spălare pe creier”, a explicat el pentru France Presse.

Ultimele gesturi de rămas bun înainte de îmbarcarea într-un zbor spre Regatul Unit pe aeroportul din Hong Kong, pe 19 iulie 2021 – AFP (challenges.fr)


În această săptămână, principalele şcoli secundare i-au adresat o scrisoare deschisă lui Carrie Lam, avertizând că pierd prea mulţi profesori şi funcţionari capabili. „Ascultaţi-i cu seriozitate pe cei din Hong Kong pentru a descoperi de ce pleacă”, au scris ei.
Kin, angajat în domeniul informatic de 27 de ani, a venit să conducă la aeroport un vechi prieten din liceu. „Sunt trist să văd plecând unul dintre prietenii mei cei mai dragi, dar sunt şi uşurat pentru că cel puţin el poate respira aerul libertăţii. Asta mă face să mă întreb dacă nu ar trebui să plec şi eu”, a spus el.

Lasă un comentariu