Au ajuns să lupte în Yemen şi în Afganistan, să păzească oleoducte în Orientul Mijlociu şi să participe la un complot pentru asasinarea preşedintelui haitian. Foştii militari columbieni, cu decenii de experienţă în lupta împotriva gherilelor şi traficanţilor de droguri, alimentează cu mii de oameni în fiecare an piaţa mercenarilor.

Douăzeci şi şase de columbieni, dintre care cel puţin doi au fost ucişi şi 15 arestaţi, sunt suspectaţi că au participat la asasinarea, miercuri, a preşedintelui haitian Jovenel Moise, în reşedinţa sa din Port-au-Prince, potrivit autorităţilor acestei ţări. Bogota a confirmat rapid că cel puţin 17 dintre aceşti oameni sunt foşti membri ai armatei sale.
Această prezenţă în mica ţara caraibiană scoate în evidenţă participarea foştilor soldaţi profesionişti la piaţa internaţională lucrativă a mercenarilor, în care companiile americane, engleze, franceze, belgiene sau sud-africane sunt cele mai vizibile.

„Un mediu uman foarte dificil de controlat”

În Columbia, „există o mare experienţă în materie de războaie neregulate (…), soldatul columbian este format, are o experienţă în luptă şi, în plus, este o mână de lucru mai ieftină”, a explicat pentru France Presse Jorge Mantilla, cercetător al fenomenelor criminale la universitatea Illinois, din Chicago, relatează ledevoir.com pe 10 iulie.
Columbia este un rezervor inepuizabil de soldaţi. Ţara de 50 de milioane de locuitori, zguduită de decenii de conflict armat intern, are un contingent de 220.000 de militari. Soldaţi cu experienţă, obişnuiţi să opereze într-un mediu ostil legat de lupta împotriva narcotraficanţilor, împotriva gherilei Forţelor armate revoluţionare din Columbia (FARC) sau împotriva membrilor Armatei naţionale de eliberare (ELN), ultima gherilă activă în ţară.
În fiecare an, mai multe mii dintre aceşti soldaţi ies din armată din cauza faptului că nu există posibilităţi de avansare în ierarhie, a excluderii pentru proastă conduită sau pentru că şi-au terminat cei 20 de ani de serviciu militar.
În fiecare an „ies din armată între 10.000 şi 15.000 de soldaţi, (…) este un mediu uman foarte dificil de controlat”, a spus colonelul John Marulanda, preşedinte al Asociaţiei columbiene a ofiţerilor în retragere din forţele armate (ACORE), într-un interviu pentru postul local W Radio.
Militarii ies din armată mai degrabă tineri, cu pensii minime, şi asta îi face „vulnerabili în faţa unor oportunităţi economice”, a recunoscut el.

Un boom al sectorului

Potrivit lui, comandoul suspectat că a operat în Haiti ilustrează „un caz tipic de recrutare” de foşti militari columbieni de companii private pentru a desfăşura operaţiuni în străinătate.
Autorităţile columbiene au precizat că dispun de informaţii privind patru societăţi implicate în operaţiunea haitiană, fără a furniza mai multe detalii.
O femeie care s-a prezentat drept partenera lui Francisco Eladio Uribe, unul dintre columbienii arestaţi în Haiti, a povestit joi la W Radio că el a fost abordat de o firmă care i-a propus un salariu lunar de „2.700 de dolari” pentru a se alătura acestui comando.

Bărbatul a ieşit din armată în 2019. El era vizat în Columbia de o anchetă pentru uciderea unui civil atunci când era militar, în cadrul scandalului „falşilor pozitivi”, respectiv uciderea a 6.400 de civili între 2002 şi 2008, care au fost prezentaţi de armată drept combatanţi ai gherilelor de stânga. Aceste rezultate „pozitive” le aduceau militarilor permisii şi promovări.
În mai 2011, New York Times a dezvăluit că un avion care transporta zeci de foşti militari columbieni a aterizat la Abu Dhabi pentru a se alătura unei armate de mercenari angajaţi de de societatea americană de securitate privată Blackwater pentru a păzi infrastructurile din Emiratele Arabe Unite.
Cotidianul a dezvăluit patru ani mai târziu că sute de columbieni se luptau cu rebelii houthi în Yemen, acum angajaţi direct de Emiratele Arabe Unite.
„Există un boom în acest sector” de circa zece ani, a explicat Jorge Mantilla. În acel moment, SUA au început să-şi înlocuiască trupele în Orientul Mijlociu cu „societăţi de securitate privată pentru că asta implică un cost politic mai mic în termeni de pierderi şi reprezintă o zonă gri în dreptul internaţional”.
În cazul unor eventuale încălcări ale drepturilor omului, „responsabilitatea juridică le aparţine autorilor materiali” şi nu statului sau companiilor care i-au contractat, a subliniat cercetătorul.