Cei câteva sute de „copiii ai Gulagului” care încă mai sunt în viaţă, acum în vârstă de peste 70 de ani, se luptă cu statul rus pentru ca acesta să aplice o lege din 1991 care le dă dreptul să se întoarcă în oraşele de unde părinţii lor au fost ridicaţi şi aruncaţi în lagăre. Deşi nu-şi mai pot primi înapoi imobilele confiscate în timpul „Marii terori” staliniste, ei speră să primească locuinţe sociale şi să se întoarcă la civilizaţie după o viaţă în exil.

Într-o căsuţă de lemn care stă să cadă, Elizaveta Mihailova aşteaptă să i se facă dreptate de 30 de ani. Fiică a unui prizonier din Gulag, a cărui soartă i-a aruncat familia în haos, ea aşteaptă ca o lege care este examinată de parlament să-i permită în sfârşit să se întoarcă la Moscova.

Ea nu ştie dacă va obţine în timpul vieţii reparaţiile care i se cuvin în baza unei legi în vigoare din 18 octombrie 1991, care prevede compensaţii pentru foştii prizonieri din Gulag şi copiii lor, printre care o locuinţă socială în oraşul din care părinţii lor au fost expulzaţi.

„Continui să mă lupt pentru că asta doreau părinţii mei. Am promis că voi face tot posibilul”, afirmă această femeie fragilă de 72 de ani, dentistă la pensie.

Însă ea aşteaptă în continuare, trăind împreună cu cele două fiice ale sale într-un spaţiu de 40 mp din apropiere de Zolotkovo, un sat aflat la cinci ore distanţă de Moscova, relatează fr.news.yahoo.com, într-un articol de vineri, preluat de pe France Presse.

Toaletele sunt despărţite doar de o draperie. În fiecare zi, opt luni pe ani, femeile taie lemne pentru soba care încălzeşte casa, care nu este conectată la reţeaua de gaze.

Tatăl Elizavetei, Semion, a fost arestat în timpul „Marii terori” staliniste (1937-1938) pe când ocupa un post de răspundere în industria chimică, pentru că a făcut parte dintr-o organizaţie contra-revoluţionară.

După opt ani într-un lagăr din Extremul Orient rus, el a fost rapid condamnat la o nouă pedeapsă de 25 de ani în Siberia, scurtată de moartea lui Stalin în 1953.

Familia sa, aruncată de colo colo de o interdicţie care îi viza pe foştii prizonieri de a nu locui la mai puţin de 100 km de majoritatea oraşelor, a ajuns mai întâi în actuala Republică Moldova, apoi s-a întors în Rusia.

„O dramă”

„Este o dramă pentru familie”, spune Elizaveta Mihailova. Chiar şi după reabilitarea tatălui ei, familia a suferit numeroase discriminări, povesteşte ea.

După o lungă căutare, ea a ajuns în urmă cu patru ani, cu o valiză plină de documente, în biroul lui Grigori Vaipan, la momentul acela proaspăt absolvent al Universităţii de stat din Moscova şi al Harvard. „Imediat am înţeles că nu putem abandona această femeie”, povesteşte acest avocat de 30 de ani, specializat în apărarea drepturilor omului.

Împreună cu Alisa Meisner şi Evghenia Şaşeva, şi ele fiice ale victimelor represiunii staliniste, care trăiesc şi acum în apropierea fostelor lagăre din zone izolate, ea a obţinut un important succes la sfârşitul lui 2019.

Curtea constituţională a recunoscut că legea în vigoare nu a fost aplicată în realitate, din cauza condiţiilor schimbătoare şi aproape imposibil de îndeplinit, şi a dispus legislativului să remedieze imediat situaţia.

Un proiect de lege a fost de atunci adoptat în primă lectură de Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, dar forma sa nu este una care să-i mulţumească pe cei nedreptăţiţi. Acesta face imposibilă „întoarcerea acasă” a acestor femei din timpul vieţii, întrucât ele trebuie să se înscrie pe liste de aşteptare pentru o locuinţă socială. La Moscova, durata de aşteptare este în medie de aproape… 30 de ani.

O speranţă?

Examinarea în a doua lectură, începând cu 18 ianuarie, dă speranţe privind introducerea amendamentelor necesare pentru ca situaţia să se deblocheze. Nu se pune problema să recupereze locuinţele iniţiale, distruse sau ocupate de alţii, dar ele trebuie să poate reveni în oraş, explică Grigori Vaipan pe străzile din Moscova, arătând spre fostele imobile deţinute de reclamanţi.

Între aceste cartiere supercentrale, unde preţurile ajung la câteva mii de euro metrul pătrat, şi zonele izolate unde au aterizat clientele sale, contrastul este izbitor.

Copiii prizonierilor din Gulag „au trăit toată viaţa lor în exil”, afirmă el.

Bilanţul sângeros al terorii staliniste este un aspect neplăcut pentru puterea actuală de la Moscova, care preferă să aducă în prim plan episoade glorioase, precum victoria împotriva Germaniei naziste.

„Copiii Gulagului”, născuţi în lagăre sau după eliberarea părinţilor lor „au deja între 70 şi 80 de ani, astăzi numărul lor este estimat la circa 1.500 de persoane”, spune Roman Romanov, în vârstă de 38 de ani, directorul muzeului Gulagului din Moscova.

„Destinul lor a fost frânt la momentul respectiv, această ruptură nu a fost niciodată reparată şi ei suferă în continuare consecinţele represiunii”, a adăugat el.

Recent, ONU şi-a exprimat îngrijorarea şi o scrisoare deschisă către autorităţi publicată miercuri de cotidianul Kommersant a adunat peste o sută de semnături din partea unor figuri ale autorităţii, în timp ce o petiţie publică lansată de Grigori Vaipan a adunat peste 80.000 de semnături.

„Aceste persoane sunt acolo, ele există”, afirmă Grigori Vaipan, care pune lentoarea reparaţiilor datorate victimelor terorii staliniste pe seama unei „inerţii istorice”. „Ele au dreptul să se întoarcă, legea trebuie aplicată”, mai spune el.