Cetatea Shali, construită în secolul al XIII-lea de populaţiile berbere instalate în oaza Siwa, aflată la 750 km vest de Cairo, a fost restaurată printr-un proiect de doi ani în scopul de a deveni o destinaţie mondială pentru ecoturism.

„Shali” înseamnă în limba siwi „la mine” şi cetatea a fost ridicată de berberii din oază pentru a închide drumul invaziilor beduine. Construită din „karshif” – un amestec de argilă, sare şi alte minerale din lacurile sărate care acţionează ca un izolator natural într-o regiune în care climatul poate fi extrem – cetatea a fost grav afectată de ploi diluviene în 1926.
Proiectul de restaurare, lansat în 2018, îşi propune să facă din Siwa „o destinaţie pentru ecoturism” mondială, potrivit unui comunicat al Ministerului Antichităţii difuzat pe 6 noiembrie, cu prilejul inaugurării cetăţii Shali.
Proiectul este finanţat cu 540.000 de euro de Uniunea Europeană şi a fost realizat de firma din Cairo Environmental Quality International (EQI), sub egida guvernului.
Multă vreme izolată, oaza a început să primească turişti abia în anii 1980, după construirea în 1984 a drumului care o leagă de litoralul mediteranean şi de oraşul Marsa Matruh, capitala guvernoratului cu acelaşi nume, scrie lorientlejour.com pe 19 noiembrie, într-un articol preluat de pe France Presse.

Oază ecoturistică

Având palmieri, lacuri sărate şi vestigii antice, oaza reprezintă un model de turism alternativ care contrastează cu staţiunile balneare de la Marea Roşie şi marile destinaţii ale croazierelor pe Nil – Luxor şi Assuan, concepute pentru un turism de masă.
În 2017, guvernatorul din Marsa Matruh a declarat că vrea să pună în valoare această „destinaţie de turism terapeutic şi de mediu”, înregistrată ca rezervaţie naturală din 2002.
Majoritatea hotelurilor din oază au făcut un atu din respectarea mediului, având grădini luxuriante şi faţade din karshif.
Aflată la o distanţă de 50 km de Libia, în plin război civil, Siwa a avut de suferit din cauza tulburărilor politice şi de securitate care au zguduit regiunea din 2011, precum şi din cauza crizei de securitate, care i-a afectat activitatea turistică.

Din 2010, numărul anual de vizitatori străini a scăzut de la circa 20.000 la 3.000, potrivit lui Mehdi al-Howeiti, director al biroului de turism local. Turismul intern nu „compensează” decât parţial scăderea, susţine el.
„Restaurarea ne va aduce beneficii şi va readuce turiştii”, se bucură Adam Abul Kassem, un comerciant care vinde obiecte artizanale la intrarea în fortăreaţă.
Pe lângă reconstrucţia unei părţi a labirintului şi a fortificaţiilor, proiectul derulat de EQI include şi realizarea, pentru artizani, a unei mici zone comerciale unde să-şi vândă produsele, concepută după pieţele tradiţionale siwi, sau crearea unui muzeu al arhitecturii locale.
Este vorba despre „a-i readuce pe locuitorii din Siwa la originile lor, oferindu-le în acelaşi timp posibilităţi de locuri de muncă”, explică Ines al-Moudariss, care a gestionat proiectul la EQI.
Devenit simbol al dezvoltării durabile, karshif-ul folosit pentru lucrări provine din materialele recuperate după curăţarea locurilor restaurate, adaugă ea.

„Alte priorităţi”

Materialul ancestral, de culoare ocru maro, a fost abandonat de locuitorii din zonă pentru beton şi ghipsul alb, mai rezistente, şi care domină în prezent oaza în care locuiesc puţin peste 30.000 de suflete.
Unii reproşează totuşi proiectului de restaurare că s-a îndepărtat de preocupările populaţiei.
„Niciun siwi nu merge la Shali. Suntem legaţi de ea, dar de departe, ca un peisaj”, afirmă Mehdi al-Howeiti, pentru care există „alte priorităţi” în Siwa, printre care refacerea drumurilor sau tratarea apelor uzate care ameninţă cultura măslinului şi a curmalului, veritabili stâlpi ai economiei locale.

Mândru de acest proiect „esenţial”, ministrul antichităţilor şi al turismului, Khaled al-Enany, recunoaşte urgenţa conectării Siwa la restul lumii. „Trebuie să lucrăm la infrastructura din regiune, în special la aeroport şi la drumuri”, susţine el.
Lungă de 305 km, artera principală din zonă este „în ruină de vreo 15 ani”, provocând frecvent accidente mortale, îşi exprimă regretul Howeiti. Folosirea aeroportului din Siwa este, potrivit lui, limitată la militari.
„Cetatea nu era în pericol să se prăbuşească. După părerea mea, ar fi fost mai bine să fie lăsată aşa cum era (…) Aceste ruine au o istorie”, mai afirmă el.