Complexul monumental religios Angkor Wat mai este ţinut în viaţă şi salvat de invazia naturii de o echipă formată din circa 30 de persoane, îngrijitori dedicaţi trup şi suflet care se caţără pe construcţiile de zeci de metri înălţime fără niciun echipament de protecţie pentru a proteja integritatea minunilor arhitecturii khmere. După venirea pandemiei, numărul de vizitatori de la Angkor Wat a scăzut de la circa 9.000 pe zi la doar 50.

Mult deasupra solului, Chhoeurm Try escaladează cu picioarele goale şi fără protecţie cel mai înalt turn al templului Angkor Wat, iar apoi smulge cu atenţie vegetaţia care ameninţă să avarieze faţadele, minuni ale arhitecturii khmere.
„Dacă facem o singură greşeală, nu supravieţuim”, a explicat pentru AFP acest îngrijitor acrobat, odată revenit pe pământ.

Asta nu îl descurajează să-şi continue lupta împotriva naturii pentru a proteja zecile de edificii religioase de la Angkor, afectate de vegetaţia tropicală şi ploile musonului.
„Când arborii mici cresc, rădăcinile lor pătrund în adâncime şi fac să cadă pietrele”, a relatat el.
Ca şi el, în jur de treizeci de îngrijitori inspectează situl gigantic de 162 de hectare aflat în apropiere de Siem Reap, în căutarea celei mai mici plante instalate în fisurile din piatră, relatează ipreunion.com pe 5 noiembrie, preluând un reportaj al France Presse.

Numărul vizitatorilor a scăzut de aproape 200 de ori

Construit în timpul Imperiului khmer (sec. IX – XIV) şi înscris în patrimoniul mondial al UNESCO din 1992, parcul arheologic este aproape părăsit din cauza crizei provocate de coronavirus. Numai circa 50 de persoane îl mai vizitează zilnic, faţă de 9.000 înainte de pandemie, conform datelor autorităţilor.
În acest timp însă, natura continuă să lucreze. Lăsarea templelor fără îngrijire ar putea face să reapară imaginea văzută de francezul Henri Mouhot, atunci când a descoperit în 1859 „oraşul pierdut” din Angkor, abandonat de secole junglei.
Edificiile religioase din piatră sunt singurele care au scăpat de îmbrăţişarea mortală a pădurii, vegetaţia, musonul şi termitele cucerind casele şi palatele de lemn.
Templele trebuie conservate cu orice preţ „pentru generaţiile mai tinere”, a apus Chhoeurm Try după ce a revenit pe pământ, uitându-se admirativ la turiştii rari şi la călugării budişti.

Deşi îngrijirea acestor edificii este plină de riscuri, nu se pune problema utilizării de corzi sau de materiale pentru escaladă care ar putea avaria fragilele sculpturi din piatră. Atunci când se ridică o schelă este nevoie de săptămâni pentru a fi amplasată.
Să poarte material de protecţie „le-ar putea provoca probleme îngrijitorilor”, protejaţi numai de cască, a explicat Ngin Thy, şeful de echipă.
„Este mai sigur să transporte numai o pereche de foarfece şi să se caţere după plante cu mâinile goale”, a povestit el. Cu atât mai mult cu cât unele pasaje sunt strâmte şi lucrătorii trebuie să se strecoare printre sculpturi, evitând să atingă frizele.

Fără plasă

„În templele din cărămizi, este şi mai dificil”, a relatat Chhoeurm Try, a cărui cască a fost ruptă în două de căderea unei cărămizi în urmă cu câţiva ani.
Organismul public care gestionează situl, APSARA, este în căutarea unui produs care să stopeze creşterea rădăcinilor.

„Dacă am putea să utilizăm aşa ceva, asta ar reduce povara” îngrijitorilor, a spus directorul adjunct al APSARA, Kim Sothin. Dar „trebuie mai întâi să-l încercăm, suntem îngrijoraţi că ar putea afecta şi pietrele”, a adăugat el.
Între timp, ţine de aceşti îngrijitori acrobaţi să protejeze splendoarea Angkor Wat.
„Unii nu vor să facă această muncă pentru că este prea periculoasă”, a mărturisit Oeurm Amatak, de 21 de ani. El s-a alăturat echipei de un an ca ucenic şi nu îndrăzneşte încă să se caţere pe toate templele. „Trebuie cu adevărat să iubeşti acest lucru, nu este pentru toată lumea”, a mai spus el.