Localnici baricadaţi, dispute între “bande” rivale, teritorii interzise oamenilor. La Lopburi, în Thailanda, miile de macaci în libertate nu mai atrag turiştii din cauza pandemiei şi au ajuns să scape de sub control, forţând autorităţile să ia măsuri.
„Noi trăim într-o cuşcă şi maimuţele trăiesc în libertate”, povesteşte Kuljira, care a fost nevoită să-şi acopere curtea din spate a casei cu o structură imensă de grilaj.
„Excrementele sunt peste tot pe străzi, iar mirosul este insuportabil în special când plouă”, spune ea înainte de a se reîntoarce la magazinul său de bricolaj din centrul Lopburi, fosta capitală khmeră aflată la 150 km nord de Bangkok.

La câteva case mai încolo, Taweesak, un alt comerciant, a instalat tigri şi crocodili din pluş pentru a încerca să sperie primatele, însă se foloseşte şi de un băţ când trebuie să le alunge din magazin.
În trei ani, populaţia lor s-a dublat: 6.000 de macaci coabitează în prezent cu 27.000 de locuitori.
Alungaţi din habitatul lor natural, macacii s-au stabilit iniţial în jurul unui templu aflat în centrul oraşului, dar după aceea au invadat străzile adiacente şi au ocupat clădirile, forţând proprietarii de magazine să tragă definitiv obloanele.

Fostul cinematograf al oraşului a devenit chiar cimitirul lor: ei aduc aici trupurile macacilor morţi şi apără locul cu ferocitate.
Principala atracţie turistică din Lopburi, macacii au fost multă vreme toleraţi de populaţie, reprezentând o sursă de venit deloc neglijabilă, scrie challenges.fr într-un articol preluat de pe France Presse.
Sute de macaci înfometaţi
Însă Thailanda şi-a închis frontierele de când a început pandemia de COVID-19 şi vizitatorii străini, care aveau obiceiul de a le da să mănânce primatelor pentru a-şi face un selfie cu ele, nu au mai putut veni la Popburi, ceea ce a făcut ca situaţia să devină şi mai incontrolabilă.
Imagini în care apar „bande” de sute de macaci înfometaţi care se luptă pentru hrană în plină stradă au făcut înconjurul media şi al reţelelor sociale.
Această înregistrare video, difuzată în luna martie, a fost un veritabil electroşoc. Autorităţile au lansat în această săptămână o campanie de sterilizare, prima de anvergură în ultimii trei ani. Obiectivul lor este să castreze 500 de primate, masculi şi femele, pentru a le limita înmulţirea scăpată de sub control.

Atrase cu hrana depusă în cuşti de mari dimensiuni, maimuţele sunt tranchilizate şi apoi duse într-o clinică veterinară, unde sunt tatuate în funcţie de sex şi „banda” din care fac parte, iar apoi sunt sterilizate.
Pe 20 iunie, prima zi din campania de sterilizare, „am capturat 100, dar nu vom opera decât jumătate”, spune Narongporn Daudduem, director al departamentului de parcuri şi viaţă sălbatică din Lopburi.
„Unii au fost deja sterilizaţi, alţii sunt în fază de alăptare, dar sunt şi exemplare prea tinere”, a spus el.
„Ce ar fi Lopburi fără maimuţele sale?”
Această campanie de sterilizare riscă însă să nu fie suficientă şi o altă soluţie permanentă este analizată. Este vorba despre scoaterea tuturor maimuţelor din oraş şi adunarea lor într-un sanctuar construit ceva mai departe.
Între timp, locuitorii din Lopburi trebuie să continue să facă faţă situaţiei. Pentru a evita ca situaţia să degenereze, comercianţii îi hrănesc ei înşişi pe macaci, cu junk-food şi dulciuri.

„Aceste maimuţe au căpătat obiceiul de a mânca tot, la fel ca oamenii. Nu este bine pentru sănătatea lor”, spune Pramot Ketampai, care lucrează în complexul khmer din centrul oraşului.
„Cu cât sunt mai bine hrăniţi, cu atât mai mult vor acumula energie, pe care o vor consuma reproducându-se”, adăugă el, denunţând un cerc vicios.
În pofida neplăcerilor, comerciantul Taweesak nu pune sub semnul întrebării prezenţa micilor primate, atât de importante pentru afacerile din oraş.
„Ce ar fi Lopburi fără maimuţele sale?” se întreabă el, conştient că macacii vor fi aceia care vor aduce turiştii înapoi. Şi apoi „dacă ar pleca cu toţii, m-aş simţi puţin singur”, mărturiseşte el.