La moartea tatălui său Hafez, Bashar al-Assad întruchipa o speranţă de deschidere democratică. Douăzeci de ani mai târziu, dintre care ultimii nouă însângeraţi de război, Siria pe care o conduce este secătuită şi izolată.

Oftalmolog de formaţie, educat în Marea Britanie, Bashar al-Assad a fost propulsat în fruntea ţării la o lună după moartea tatălui său, decedat pe 10 iunie 2000, după 30 de ani de regim de fier.
În vârstă de 34 de ani, Bashar cultiva la momentul respectiv o figură de reformator, dornic să pornească o liberalizare economică şi o relativă deschidere politică. Foarte departe de imaginea sa actuală de paria şi lider autoritar care a reprimat în sânge revolta populară din martie 2011, scrie lepoint.fr pe 9 iunie, într-un articol preluat de pe France Presse.
La venirea sa la puterea, „avea multă anxietate”. „Siria nu cunoscuse o tranziţie paşnică de putere de decenii”, susţine Faysal Itani, de la Center for Global Policy.
„Aceasta s-a disipat rapid, pe măsură ce Bashar se instala şi proiecta această aură de modernitate, tinereţe şi deschidere”, adaugă el.

La un după ascensiunea la putere a tinerilor monarhi din Iordania şi Maroc, succesiunea lui Hafez al-Assad contribuia la o speranţă de schimbare pentru regiune.
În Siria, în spaţiul a câteva luni, intelectuali, evocaţi şi profesori au organizat dezbateri politice, au publicat şi au distribuit comunicate prin care solicitau reforme.
Această „primăvară de la Damasc” reprezenta atunci o paranteză inedită pentru o ţară sub stare de urgenţă de 40 de ani, obişnuită cu frica şi tăcerea.
Regimul lui Hafez al-Assad rămâne marcat în special de conflictul cu Fraţii musulmani, care a culminat în 1982 cu o insurecţie islamistă reprimată în sânge la Hama (centru). Efectuate de un corp de elită condus de fratele său, Rifaat, operaţiunile militare s-au soldat într-o lună cu 10.000 până la 40.000 de morţi.

Decepţie majoră

Bashar al-Assad era „foarte diferit de alte figuri ale regimului – tânăr, educat în străinătate”, spune Daniel Neep, expert în Siria al universităţii din Georgetown.
Ascensiunea sa la putere nu era nici măcar prevăzută. Fratele său mai mare Basel, care a murit în 1994 într-un accident de maşină, este cel care ar fi trebuit să-i succeadă la putere tatălui lor.
Însă optimismul va fi de scurtă durată. Opozanţii vor fi rapid reduşi la tăcere şi încarceraţi. Cât priveşte deschiderea economică, o camarilă a acaparat toate bogăţiile, ceea ce Faysal Itani califică drept „corupţie feroce în sânul cercului apropiat de Bashar”.

„Inegalităţile economice s-au adâncit, o mare parte din clasa de mijloc şi populaţia rurală au căzut într-o sărăcie extremă”, adaugă el.
Bashar a încercat o revenire pe scena internaţională: în 2008 el va fi chiar invitat la defilarea de pe 14 iulie de către preşedintele francez Nicolas Sarkozy.
Dar când regimul său a reprimat protestele din 2011, în plină Primăvară arabă, Siria a fost aruncată într-un război civil, care s-a soldat până acum cu 380.000 de morţi. Occidentalii au cerut plecarea sa din fruntea ţării, impunând sancţiuni economice.

„O umbră palidă”

Aproape zece ani mai târziu, Bashar al-Assad a dejucat pronosticurile reuşind să se menţină la putere, cu ajutorul Rusiei şi Iranului. Occidentalii şi-au trecut revendicările în surdină, eclipsate la mijlocul anilor 2010 de lupta împotriva grupării Statul Islamic.
Însă Siria este ruinată, moneda sa continuă să se prăbuşească, provocând proteste la As Suwaida, în sud. Ţara este de asemenea ruptă în bucăţi, aflate sub controlul unor puteri străine, foarte departe de Siria tatălui său.
„Hafez al-Assad prezida un stat stabil din punct de vedere politic, cu o preocupare pentru securitate dusă la extrem”, afirmă Faysal Itani, chiar dacă „în aceeaşi măsură sărăcit”.

La momentul acela, Damascul era un centru de greutate regional, care orchestra angajamentul Hezbollahului libanez împotriva Israelului şi juca rolul de putere tutelară în Liban.
„Libanul a fost pierdut” şi „Hezbollah nu mai este un client al Siriei”, subliniază Faysal Itani.
„Siria nu va fi decât umbra palidă a ceea ce era. Teritoriile regimului vor fi o arenă de competiţie pentru Iran şi Rusia”, mai prezice el.
Regimul lui Bashar al-Assad a arătat recent şi câteva fisuri, după acuzaţiile publice îndreptate împotriva unui văr, Rami Makhlouf, magnat al telecomunicaţiilor şi cunoscut drept omul cu banii al regimului. Preşedintele sirian continuă însă să supravieţuiască.
„Bashar îi seamănă lui Hafez în tenacitatea şi capacitatea sa de a păstra intact miezul regimului. Dar pur şi simplu nu este la fel de competent sau de norocos”, conchide Itani.