Ministerul sirian al Justiţiei, a anunţat că Rami Makhlouf, un magnat al telecomunicaţiilor şi văr al preşedintelui Bashar al-Assad, este vizat de o interdicţie de a părăsi ţara, întrucât ar datora statului 185 milioane de dolari. Venită la câteva zile după instituirea unui sechestru pe averea lui Makhlouf, decizia pare să arate o ruptură în familia conducătoare a Siriei, iar motivele ei au început să fie speculate.
Makhlouf este în fruntea celui mai mare operator de telefonie mobilă al ţării, Syriatel, de la care autoritatea siriană de reglementare în telecomunicaţii cere 185 de milioane de dolari pentru a-şi păstra autorizaţia de funcţionare, scrie lorientlejour.com pe 22 mai, preluând un articol din France Presse. În ceea ce-l priveşte, vărul lui Bashar al-Assad consideră această pretenţie incorectă şi nefondată.
Joi, 21 mai, Ministerul Justiţiei a publicat pe pagina sa de Facebook un ordin al tribunalului care „îi interzice temporar justiţiabilului să călătorească în străinătate”, până la soluţionarea acestui litigiu sau până la plata sumelor datorate autorităţii din telecomunicaţii.
Interzis la contractele cu statul
Rami Makhlouf a anunţat marţi, pe Facebook, că statul a dispus confiscarea tuturor activelor sale şi ale familiei.
Autoritatea siriană de reglementare în telecomunicaţii „a pus sechestru pe banii mei, banii soţiei şi ai copiilor mei, chiar dacă problema ei era cu compania mea şi cu mine personal”, a afirmat bogatul om de afaceri, care multă vreme a fost omul cu bani al regimului Assad.
Rami Makhlouf, care are şi afaceri în domeniile petrolier, imobiliar, electricităţii şi construcţiilor, mai spune şi că i s-a „interzis să lucreze cu statul timp de cinci ani”.

Autoritatea siriană de reglementare în telecomunicaţii şi a poştei a acuzat la rândul său Syriatel că nu şi-a respectat angajamentele şi a avertizat recent compania că va lua toate măsurile legale pentru a recupera „drepturile statului” şi „sumele legale” datorate de Syriatel şi fără plata cărora nu i se va prelungi licenţa de funcţionare.
În vârstă de 51 de ani, Rami Makhlouf este înscris pe lista sancţiunilor americane din 2008.
Duminica trecută, el a afirmat într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare că societăţii Syriatel i s-a cerut „să verse profitul statului, iar dacă nu vom face asta vom fi arestaţi” şi licenţa de funcţionare revocată.
Mâna Rusiei?
Problemele lui Makhlouf cu regimul au început în 2019, când vărul lui Bashar al-Assad a fost obligat să-şi închidă reţeaua caritabilă Al-Bustan, care era deservită de o miliţie de 20.000 de oameni. Teoria este că soţia preşedintelui, Asma al-Assad, care a crescut la Londra şi este percepută de sirieni drept o forţă a regimului, vrea să nu aibă concurenţă în activităţile ei caritabile.
Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului, 40 de angajaţi care lucrau pentru Syriatel şi 19 pentru asociaţia Al-Bustan au fost arestaţi de forţele de ordine din luna aprilie.

O altă teorie se axează pe relaţiile cu Kremlinul, scrie BBC. Corupţia din Siria a fost criticată de media ruse asociate cu Vladimir Putin, care este principalul aliat şi protector al lui Assad.
Teoria este că Assad nu vrea să piardă protecţia lui Putin, iar Rami Makhlouf este un sacrificiu evident, întrucât este perceput de mulţi sirieni drept un simbol al corupţiei din întreaga ţară. De asemenea, este posibil ca afaceriştii ruşi apropiaţi de Putin să fi pus ochii pe contractele pe care Makhlouf le considera în trecut de la sine înţelese.
O istorie de rupturi
De fapt, nimeni în afara familiei conducătoare din Siria nu ştie cu exactitate ce se întâmplă în spatele uşilor închise ale regimului, notează BBC.
Tatăl lui Bashar, Hafez, primul preşedinte Assad, a transformat Siria într-o afacere de familie când a preluat de unul singur puterea în 1970.
Soţia lui, Anissah Makhlouf, provenea dintr-un mediu mai bogat decât Hafez, care a ajuns la putere via Forţele aeriene şi Partidul Baas.
Hafez era foarte suspicios şi s-a înconjurat cu oamenii din propria sectă alawită, dar în centrul sistemului pe care l-a construit se afla familia.

Dar familia are o istorie de rupturi spectaculoase.
Fratele lui Hafez Rifaat a fost mâna dreaptă a fostului preşedinte, încredinţându-i-se misiunile cele mai importante, precum zdrobirea unei revolte a Frăţiei Musulmane în Hama în 1982, care s-a soldat cu uciderea a mii de oameni.
Însă un an mai târziu, când Hafez avea probleme cu inima, Rifaat a trimis tancurile forţei sale paramilitare pe străzile din Damasc într-o tentativă de a prelua puterea. Tentativa a eşuat, dar Rifaat nu a ajuns în închisoare, nici nu a fost ucis, ci a fost trimis în exil, cu milioane de dolari. Iar aceasta, scrie BBC, ar putea fi cea mai bună opţiune pentru Rami Makhlouf.