Franţa este principala ameninţare militară pentru Brazilia în următorii 20 de ani, din cauza diferendelor privind pădurea amazoniană, potrivit unui raport secret al Ministerului brazilian al Apărării divulgat vineri de ziarul Folha de Sao Paulo.
Ambasada Franţei în Brazilia a ironizat pe Twitter „imaginaţia fără limite a autorilor acestui raport”.
Acest cotidian respectat susţine că a obţinut o copie a acestui document de circa 40 de pagini intitulat „Scenarii de apărare 2040”, redactat plecând de la previziunile a 500 de membri ai elitei militare braziliene care au participat la 11 reuniuni la minister în cursul celui de al semestru al lui 2019, relatează rfi.fr sâmbătă într-un articol preluat de pe France Presse.
Cotidianul relatează că documentul conţine „consideraţii geopolitice realiste”, dar şi „ipoteze oarecum delirante”, precum cea privind un atentat cu virusul SARS al „ultranaţionaliştilor din sud-estul asiatic” la festivalul Rock in Rio din 2039.
Franţa este singura ţară menţionată ca o ameninţare în cele patru mari scenarii evocate în raport.
Spectrul pericolului francez
Într-unul dintre ele, menţionează documentul potrivit ziarului, Parisul ar putea „oficializa în 2035 o cerere de intervenţie a ONU” în teritoriile tribului indigen Yanomami, la frontiera cu Venezuela, cu „o mare mobilizare a forţelor franceze în Guyana”.
Prin acest teritoriu de peste mări în care se află o parte din pădurea amazoniană, Franţa împarte o frontieră de 730 km cu Brazilia.
„Franţa păstrează de decenii relaţii de cooperare cotidiene, strânse şi amicale cu armata braziliană”, a comentat ambasada Franţei pe Twitter, subliniind, în portugheză, că Brazilia „este principalul partener strategic” al acestei ţări în America Latină.
„Acest raport conţine multe incoerenţe (…) şi reprezintă o mărturie a impulsivităţii guvernului în chestiunile diplomatice”, susţine Nelson During, director al site-ului specializat în chestiuni de apărare Defesanet.
Din punctul lui de vedere, raportul Ministerului Apărării, care a început să fie elaborat la momentul de vârf al crizei amazoniene, a fost „puternic contaminat de disputa între (Emmanuel) Macron şi (Jair) Bolsonaro”.
Ministerul brazilian al Apărării a publicat în cele din urmă o notă în care precizează că raportul nu reprezintă opinia ministerului şi nu este decât prima variantă a unui studiu pregătitor pentru Şcoala superioară militară.
Relaţii diplomatice tensionate după un summit G7
Relaţiile diplomatice între Franţa şi Brazilia au devenit tensionate în luna august, într-un moment în care imaginile cu incendiile de pădure din pădurea amazoniană au provocat o mare emoţie internaţională.
Cu prilejul unui summit G7, Emmanuel Macron a făcut apel la „o mobilizare a tuturor puterilor” pentru apărarea Amazoniei, „bun comun” al planetei.
„Casa noastră arde. Literal. Amazonia, plămânul planetei noastre care produce 20% din oxigenul planetei noastre, este în flăcări. Este o criză internaţională”, a postat Macron pe Twitter înainte de summitul G7 de la Biarritz, relatează rtbf.be. Declaraţia sa este o reluare a unei analogii rostite de predecesorul său Jacques Chirac despre încălzirea climatică. „Casa noastră arde şi noi ne uităm în altă parte”, a spus Chirac.
Omologul său brazilian a fost deranjat, acuzând o „mentalitate colonialistă” şi o tentativă de a aduce atingere suveranităţii Braziliei.
Apoi a apărut o nouă sămânţă de scandal, după ce Bolsonaro a ironizat-o pe prima doamnă a Franţei, Brigitte Macron, în vârstă de 66 de ani.

Potrivit Le Point, Jair Bolsonaro a reacţionat la sfârşitul lui august 2019 la o postare de pe Facebook care o lua peste picior pe prima doamnă a Franţei, într-o fotografie dezavantajoasă, comparând-o cu soţia sa, Michelle Bolsonaro, de 37 de ani, într-o imagine în care aceasta asista la învestitura soţului său.
„Înţelegeţi acum de ce Macron îl persecută pe Bolsonaro? Este gelozia lui Macron, pariez”, scrie internautul, Rodrigo Andreaca.
„Nu îl umili pe tip – LOL”, a postat la comentariu preşedintele Bolsonaro, referindu-se la omologul său francez.
Întrebat de France Presse dacă postarea a fost făcută chiar de şeful statului, un purtător de cuvânt al palatului prezidenţial a răspuns pur şi simplu: „Nu facem comentarii”.
În plus, faptul că raportul „secret” a fost scurs în presă „riscă să afecteze şi mai mult relaţiile între Franţa şi Brazilia”, subliniază Nelson During.
El crede că aceste tensiuni ar putea produce prejudicii, din cauza „importanţei parteneriatului între cele două ţări”, în special pentru construcţia de submarine şi de elicoptere pentru armata braziliană.