Valul de violenţe din Africa de Sud s-a soldat cu cel puţin 12 morţi şi 600 de arestări. Ambasadele Zimbabwe, Malawi şi Mozambic au luat legătura cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie pentru a organiza repatrierea cetăţenilor, iar Nigeria a anunţat că-şi va repatria 600 de cetăţeni în această săptămână.

S-a întâmplat săptămâna trecută, în plină noapte. Beverlyn Nyamakwenje dormea profund când a fost trezită de focuri de armă. Cartierul Katlehong în care locuia era şi el zguduit de valul de violenţe xenofobe care a cuprins Africa de Sud, relatează France Presse într-un articol preluat de Voa Afrique.
La cererea tatălui ei, panicată, tânăra de 19 ani din Zimbabwe a adunat în grabă câteva lucruri şi l-a urmat fără discuţie până la cel mai apropiat post de poliţie. „Am abandonat totul acolo”, îşi aduce aminte ea, „nu ne-a luat mai mult de două minute”.
Atunci când au revenit în cartierul lor din estul Johannesburg, după ce s-a instaurat din nou calmul, ei nu au putut decât să constate pagubele. Uşa casei lor fusese forţată, ferestrele sparte şi tot ce se afla în interior ars sau furat.
Beverlyn Nyamakwenje şi tatăl ei nu au mai putut face altceva decât să meargă într-un adăpost al municipalităţii din cartier, alături de circa 250 de cetăţeni din Zimbabwe şi Malawi.
Potrivit estimărilor autorităţilor locale, circa 850 de străini care trăiesc la Johannesburg au preferat să fugă pentru a scăpa de furia mulţimii înarmate cu pietre, bâte şi ură, care au atacat şi jefuit locuinţele şi magazinele lor în ultimele aproape două săptămâni.
Alimentate de şomajul endemic şi de sărăcie, violenţele xenofobe sunt un fenomen recurent în Africa de Sud.
Ultimul episod de „anarhie”, cuvânt utilizat de preşedintele ţării Cyril Ramaphosa, s-a soldat cu cel puţin 12 morţi, peste 600 de arestări şi pagube însemnate.

„Au ars totul”

„S-a întâmplat atât de repede”, îşi aduce aminte Beverlyn Nyamakwenje în noul său refugiu, plin de pături, haine şi valize. „N-am putut lua decât o pereche de pantofi şi două perechi de jeans”, relatează ea. În curte, unii copii se urcă pe maşinile municipalităţii, iar alţii aleargă leneş după o minge de fotbal.
La câteva sute de metri depărtare, calmul pare să fi revenit în cartierul lor. Însă, de teamă, ei refuză să se întoarcă acasă.
„La ştiri se spune că atacurile s-au terminat (…) dar nu, ei continuă să ne atace”, afirmă Poronkie, un instalator din Zimbabwe în vârstă de 47 de ani care refuză să-şi divulge numele de familie de teama represaliilor.

„Sunt un om fără locuinţă. Au ars tot ce aveam, îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt încă în viaţă”, spune el.
Violenţele i-au şocat profund pe oamenii din Katlehong nevoiţi să-şi părăsească casele.
„Sud-africanii nu ne mai vor, se debarasează de noi foarte brutal”, acuză Joseph Mozorodze, de 25 de ani, din Zimbabwe, care lucrează pe şantierele din Johannesburg de mai mulţi ani. „Dar nu le-am făcut nimic. Nu facem decât să căutăm de lucru pentru a ne câştiga pâinea”, adaugă el.
Cea mai mare putere industrială africană, Africa de Sud găzduieşte milioane, chiar dacă nu există statistici oficiale, de migranţi veniţi de pe tot continentul în căutare de pace sau de locuri de muncă.
În localităţile sărace ale ţării, aceşti străini, care adesea nu deţin acte legale de şedere, au mici magazine şi prestează munci necalificate pentru salarii de mizerie pe care le refuză majoritatea sud-africanilor.

„Ce am făcut rău?”

Coabitarea între comunităţi este dificilă şi, la cel mai mic incident, poate deveni explozivă.
Acum John Chirwa este îngrijorat. După violenţele de săptămâna trecută, acest agent de securitate din Malawi de 27 de ani refuză să-şi lase soţia şi copilul nou-născut să doarmă singuri în casa lor când pleacă la lucru în tură de noapte.
El preferă ca ei să-şi petreacă noaptea în adăpostul din cartier. „Nu mă simt bine, nu pot munci ca de obicei. Ceea ce s-a întâmplat, este mai mult decât violenţă, este xenofobie. Oamenii sunt ucişi”, spune el.
Ca şi John Chirwa, mulţi alţi străini se gândesc acum cu seriozitate să plece din Africa de Sud şi să revină în ţara de origine.

„Dacă insist să rămân aici, poate îmi voi pierde viaţa”, spune Harry Mrevo, un alt bărbat din Malawi. „Aştept să văd dacă autorităţile îmi plătesc transportul pentru a decide dacă mă întorc”, spune el.
Ambasadele Zimbabwe, Malawi şi Mozambic au luat legătura cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) pentru a organiza repatrierea cetăţenilor lor. La rândul său, Nigeria urma să evacueze cu un avion 600 dintre cetăţenii săi în această săptămână.
În adăpostul primăriei din Katlehong, trei diplomaţi din Zimbabwe adună deja numele şi numerele de telefon ale eventualilor doritori să plece din Africa de Sud.
Tatăl lui Beverlyn Nyamakwenje nu a luat încă o astfel de decizie. „Mă tem pentru viaţa mea”, mărturiseşte tânăra. „De ce au făcut asta? Ce am făcut rău?”, întreabă ea.