Povestea scandaloasă a unui fals denunţător de pedofili care a ruinat reputaţiile unor politicieni şi veterani de război britanici

Cazul condamnării lui Carl Beech, fost susţinător al drepturilor copilului, care a făcut denunţuri false de pedofilie împotriva unui fost prim-ministru, foşti parlamentari şi veterani de război britanici, a adus în atenţia publică lacunele grave existente în sistemul judiciar din Regatul Unit. În acelaşi timp, criticile s-au îndreptat şi spre modul în care cazul a fost gestionat de poliţia metropolitană din Londra, care a estimat drept credibile acuzaţiile lui Beech şi nu a închis mai devreme ancheta. Investigaţia, care a costat 2,5 milioane de lire sterline, a durat 16 luni şi nu s-a soldat nici măcar cu o singură arestare. Mai mult, Carl Beech a fost condamnat pentru voyeurism şi deţinere de imagini indecente cu copii, ceea ce completează tabloul unui caz descris de unul dintre cei acuzaţi în mod fals de pedofilie drept „un capitol cu adevărat scandalos în istoria poliţiei britanice”.

Fostul susţinător al drepturilor copilului Carl Beech, care a minţit că fusese abuzat de mai mulţi politicieni britanici cunoscuţi, a fost condamnat pe 22 iulie la 18 ani de închisoare pentru sperjur şi obstrucţionarea justiţiei. În vârstă de 51 de ani, Beech a declarat în faţa ofiţerilor de poliţie că fusese abuzat în anii ’70 şi ’80 de o serie de politicieni, reprezentanţi ai armatei şi ai serviciilor de securitate.
Declaraţiile sale privind agresiunile sexuale la care ar fi fost supus şi la faptul că a asistat la uciderea a trei copii au determinat poliţia metropolitană londoneză să efectueze percheziţii la locuinţele lordului Edwin Bramall (veteran al debarcării în Normandia), lordului Leon Brittan şi fostului deputat Harvey Proctor. Poliţia metropolitană a devenit ţinta criticilor pentru această anchetă, care a fost închisă în 2016 fără a face nici măcar o singură arestare şi care a fost descrisă de Harvey Proctor drept un „capitol cu adevărat scandalos în istoria poliţiei britanice”, notează Huffington Post într-un comentariu privind acest caz.
Printre acuzaţiile formulate de Carl Beech, cunoscut în acest caz sub pseudonimul „Nick”, este şi aceea că tatăl său vitreg, un maior de armată, l-a violat, după care l-a predat unor generali pentru a fi torturat şi abuzat cu sadism la o bază militară de către alţi ofiţeri din unitatea respectivă.
Potrivit publicaţiei The Telegraph, Beech a indicat mai multe locaţii unde ar fi avut loc abuzurile, printre care Dolphin Square, mai multe baze militare, locuinţa fostului premier Edward Heath din strada Wilton, iahtul acestuia, grădinile Westminster, strada Cambridge din Londra, Carlton Club, Elm Guest House, aeroportul londonez Heathrow, grădina zoologică din Londra şi oraşul Brighton.

„O manipulare cinică a sistemului de justiţie”

Lordul Edwin Bramall a spus că impactul „acuzaţiilor monstruoase” formulate de Carl Beech a fost mai rău decât toate rănile suferite de el în armată. „Am crezut că nu mai pot fi rănit. Nu am fost niciodată atât de grav rănit în toată cariera mea militară aşa cum am fost de acuzaţiile făcute de Beech”, a afirmat lordul Bramall. El a descris oroarea provocată de percheziţionarea casei sale de către 20 de ofiţeri de poliţie în timp ce soţia sa, grav bolnavă, era imobilizată la pat, adăugând că aceasta a murit înainte ca de pe numele soţului său să fie îndepărtată umbra acuzaţiilor respective.
Beech a fost, de asemenea, condamnat pentru voyeurism şi deţinere de imagini indecente cu copii. În timpul procesului desfăşurat la Tribunalul din Newcastle, procurorul Tony Badenoch a afirmat că imagini cu un băiat au fost găsite într-o aplicaţie secretă pe iPad-ul acuzatului. Imaginile fuseseră înregistrate de Carl Beech în baia sa fără ca băiatul respectiv să ştie acest lucru.
„Carl Beech, în timp ce comitea aceste infracţiuni, a ţinut aproape zilnic legătura cu ofiţeri de poliţie de rang înalt care anchetau acuzaţiile sale inventate privind activitatea de pedofilie a altora”, a declarat procurorul Badenoch în faţa judecătorului. El a adăugat că atitudinea lui Beech a implicat „manipularea cinică a sistemului de justiţie penală de o amploare fără precedent” şi că acesta a fost „un comportament infracţional sofisticat şi bine planificat”.

Fostul deputat conservator Harvey Proctor, pe care scandalul l-a costat cariera politică, a dat în judecată poliţia metropolitană şi cere despăgubiri de un milion de lire sterline – Sky News


Instanţa a respins ca nefondate acuzaţiile formulate de Beech şi l-a condamnat, în 12 capete de acuzare, pentru obstrucţionarea justiţiei. El a fost găsit vinovat de fraudă în legătură cu suma de 22.000 de lire sterline pe care a solicitat-o drept daune după ce, conform propriilor declaraţii care s-au dovedit a fi mincinoase, ar fi fost abuzat sexual de fostul prezentator BBC Jimmy Savile, decedat în octombrie 2011.
Într-o declaraţie citită în faţa instanţei, Diana Brittan, văduva lordului Brittan, a descris trauma prin care au trecut ea şi soţul său, care se afla în faza terminală a unei boli incurabile. „Simt că era prins într-o vânătoare de vrăjitoare complet nejustificată, care ne-a marcat pe amândoi. Soţului meu i-a fost refuzată moartea demnă pe care o merita”, a spus ea.
Lincoln Seligman, finul lui Edward Heath, a menţionat într-o declaraţie citită în faţa judecătorilor că verdictul a confirmat că fostul premier „a fost mereu şi a rămas nevinovat în faţa unor acuzaţii perverse şi crude”.
Operaţiunea Midland, desfăşurată de poliţia metropolitană londoneză timp de 16 luni şi care a costat 2,5 milioane de lire sterline, s-a încheiat fără a fi făcută nici măcar o singură arestare. După încheierea operaţiunii, Carl Beech a fugit în Suedia într-o perioadă în care Parchetul regal britanic analiza posibilitatea de a-l pune sub acuzare. El şi-a cumpărat două proprietăţi în Suedia şi a încercat să ocolească justiţia folosind identităţi false. Ulterior, în octombrie 2018, a fost extrădat în Marea Britanie pentru a răspunde acuzaţiilor.

Poliţia londoneză, sub tirul criticilor

Fostul judecător Sir Richard Henriques a cerut desfăşurarea unei anchete penale întrucât el consideră că ofiţerii de la poliţia metropolitană din Londra au obţinut ”ilegal” mandate de percheziţie, folosind dovezi false pentru a cerceta locuinţele celor vizaţi de acuzaţiile formulate de Carl Beech.
Henriques, care în 2016 a realizat un raport ce identifică 43 de erori făcute de poliţie în acest caz, a spus că detectivii l-au descris pe Beech drept „consecvent”, ceea ce l-a determinat pe un judecător să emită mandate de percheziţie la proprietăţile lui Edwin Bramall, văduvei fostului ministru de interne Leon Brittan şi fostului parlamentar conservator Harvey Proctor, a scris The Guardian pe 29 iulie. În opinia sa, poliţia l-a crezut pe Beech pentru prea mult timp şi nu ar fi trebuit să anunţe că acuzaţiile acestuia sunt „credibile”.
Însă, într-un articol semnat în publicaţia Daily Mail, Henriques a susţinut că „mersul justiţiei a fost pervertit, cu consecinţe şocante”, adăugând că „trebuie să urmeze cu siguranţă şi o anchetă penală”.

Fostul prezentator BBC Jimmy Savile, implicat într-un scandal uriaş de pedofilie, s-a aflat şi el printre cei denunţaţi de Carl Beech – Sky News


Un alt magistrat britanic, James Goss, a criticat ceea ce el a numit „actele lipsite de nobleţe” de care au fost acuzate persoane „extrem de integre”.
Într-o declaraţie pentru BBC Radio 4, fostul procuror Ken Macdonald a susţinut, la rândul său, că ofiţerii care au pus în aplicare mandatele de percheziţie ar fi trebuit să facă obiectul unei anchete penale.
În ceea ce o priveşte, poliţia metropolitană londoneză a declarat, după anunţarea sentinţei contra lui Carl Beech, că a lucrat cu bună credinţă, dar nu a făcut „totul bine” şi a subliniat că trebuie trase învăţăminte din cazurile „complexe” de infracţiuni cu caracter sexual.

Cine sunt principalii foşti demnitari vizaţi de acuzaţiile false ale lui Beech

Harvey Proctor – Fost deputat conservator, în vârstă de 72 de ani, a fost acuzat că ar fi participat la orgii sexuale organizate de o reţea de pedofilie ai cărei clienţi erau VIP-uri şi că ar fi sugrumat mortal un băiat. Cu altă ocazie, Proctor ar fi participat la violarea şi agresarea fizică a unui alt băiat, care ulterior a murit. A fost acuzat că l-a ameninţat pe Carl Beech cu tăierea organelor genitale cu un briceag, înainte de a se răzgândi în urma intervenţiei lui Ted Heath şi de a-i da arma lui Beech să o ţină ca amintire.
Un al treilea băiat ar fi fost ucis la Kingston-upon-Thames, la sud-vest de Londra, într-un caz de părăsire a locului incidentului, caz orchestrat de reţeaua de pedofilie.
Locuinţa lui Proctor a fost percheziţionată şi el a fost de două ori interogat de poliţie în legătură cu acuzaţiile, ceea ce l-a costat locul de muncă, înainte de a i se transmite în martie 2016 că nu mai face obiectul acuzaţiilor. El a dat în judecată poliţia metropolitană londoneză, cerând despăgubiri în valoare de 1 milion de lire sterline.

Leon Brittan – Fost ministru de interne, o figură centrală a guvernului condus de Margaret Thatcher, a fost la rândul său acuzat că a participat la petreceri cu caracter sexual. Două dintre proprietăţile sale au fost percheziţionate în martie 2015, la două luni după ce decedase, la vârsta de 75 de ani, din cauza cancerului. Văduva sa a primit despăgubiri de la poliţia metropolitană după ce aceasta a recunoscut că percheziţiile nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată.
Când Brittan a decedat acuzaţiile nu fuseseră retrase, la fel ca şi o altă acuzaţie, retrasă ulterior, din partea unei femei care susţinea că politicianul a violat-o în 1967, când ea avea 19 ani.
În februarie 2016, Bernard Hogan-Howe, la acea vreme comisarul şef al poliţiei metropolitane, i-a prezentat personal scuze văduvei lui Diana, pentru anunţarea cu întârziere a închiderii cazului privind acuzaţia de viol. De asemenea, deputatul laburist Tom Watson i-a prezentat scuze lui lady Brittan pentru rolul său în acest caz, după ce s-a dovedit că reclamanta, pe nume Jane, l-a abordat în anul 2012.

Fostul premier Edward Heath a fost şi el vizat de ancheta pentru abuzuri sexuale asupra minorilor – Independent

Edward Heath – Fost prim-ministru, care a condus un guvern conservator în perioada 1970-1974 şi a murit în 2005 la vârsta de 89 de ani, a fost acuzat de participare la petreceri cu caracter sexual unde Beech susţine că a fost abuzat.
În urma unei anchete separate, care a durat doi ani, poliţia din Wiltshire a anunţat, în 2017, că politicianul ar fi fost chestionat în legătură cu acuzaţiile dacă el ar fi fost încă în viaţă la data formulării lor. Raportul poliţiei din Wiltshire a ajuns la concluzia că cele 40 de acuzaţii, printre care presupusul viol asupra unui băiat de 11 ani, ar fi îndeplinit condiţiile juridice pentru interogarea lui Heath cu condiţia ca el să se fi aflat în viaţă.
Raportul a atras multe critici. Fostul ministru conservator Michael Heseltine, care l-a cunoscut pe Heath, declara la cea vreme: „Mi-e teamă că nu există nicio dovadă; sunt doar speculaţii şi acuzaţii”.

Edwin Bramall – Lordul Bramall, un veteran al debarcării în Normandia în vârstă de 95 de ani şi fost şef al Statului Major al armatei britanice, a fost la rândul său acuzat că a participat la orgii sexuale.
Bramall, care a negat constant acuzaţiile, a fost interogat de poliţie, iar casa i-a fost percheziţionată în timp ce soţia sa suferea de demenţă. Ea a murit înainte ca Bramall să fie anunţat, în ianuarie 2016, că nu mai face obiectul niciunei acuzaţii.
Ulterior el a primit despăgubiri de la poliţia metropolitană londoneză, iar Hogan-Howe i-a prezentat scuze personal.
Lordul Bramall, care s-a retras din Camera Lorzilor în 2013, a declarat unui cotidian în octombrie 2016: „Deşi poliţia ştia de la bun început că nu există un caz la care trebuie să răspund, nu s-a putut opri din investigaţii pentru că nu a dorit să fie acuzată că nu anchetează în mod adecvat”.

Lasă un comentariu