Musulmanii uiguri care au scăpat de represiune în regiunea chineză Xinjiang trăiesc în continuare în frică, iar faptul că se află în străinătate şi deţin un paşaport occidental nu este suficient pentru a-i proteja de o campanie mondială de intimidare fără milă. Mesaje text şi audio îngrijorătoare sau ameninţări explicite împotriva unor apropiaţi care trăiesc în continuare în regiunea Xinjiang – sunt doar câteva dintre mijloacele la care recurge puternicul aparat de securitate al statului chinez, care are braţul lung. Pentru a încerca să-i reducă pe opozanţi la tăcere şi a recruta informatori, acesta reuşeşte să ajungă până în democraţii îndepărtate ca SUA şi Noua Zeelandă.

China este suspectată de asociaţiile de apărare a drepturilor omului că a internat până la un milion de persoane, uiguri şi alţi membri ai unor minorităţi în principal musulmane, în tabere de reeducare.
Cei care au reuşit să fugă şi să se stabilească în străinătate susţin că nici ei nu sunt în siguranţă, acuzând faptul că au fost hărţuiţi de la distanţă, ei şi familiile lor, până când au fost împinşi la disperare.
Guly Mahsut, de 37 de ani, care a fugit în Canada, spune că a vrut să se sinucidă şi că a fost spitalizată după ce a primit mesaje în rafală de la poliţia din Xinjiang în care era ameninţată familia sa rămasă în urmă.
„Ar fi trebuit să fiţi mai cooperantă. Nu deveniţi cauza nefericirii apropiaţilor dvs şi a familiei dvs din Toksun. Ar trebui să fiţi mai atentă la familia dvs”, se menţionează în mesajul unui anume „Kaysar”.
Ea crede că este vizată pentru că a denunţat autorităţile de la Beijing pe internet şi i-a ajutat pe uiguri să caute ajutor în străinătate.
Ea a primit mesaje din partea alor săi, printre care şi sora ei mai mică, care o implorau să pună capăt activităţilor sale politice şi „să coopereze” cu autorităţile.

Mesaje de pe numere imposibil de urmărit

O anchetă a France Presse a dezvăluit recent că uigurii stabiliţi în Franţa sunt şi ei supuşi presiunilor de către autorităţile chineze. De această dată, agenţia de ştiri franceză a discutat cu mai mulţi exilaţi de pe patru continente şi a avut acces la numeroase mesaje imputate serviciilor de securitate chineze. Totul tinde să contureze tabloul unei campanii sistematice a Beijingului în vederea infiltrării diasporei din lumea întreagă, de a recruta informatori, de a provoca suspiciune şi de a reduce la tăcere criticii regimului, relatează le vif.be.
Shir Muhammad Hasan, de 32 de ani, a reuşit să ajungă în Australia în 2017. Având statutul de refugiat, se credea în siguranţă. Abia la un an după aceea, mesajele sinistre au început să curgă.
„Bănuiesc că familia ta ţi-a spus deja că te căutam?”, se menţionează în primul mesaj. Au urmate şi alte mesaje text, prin care i se cereau detalii privind viaţa lui înainte de a i se cere, pe un ton ameninţător, o întâlnire „pentru a face cunoştinţă”.
„Ţi-am cerut să-mi trimiţi un scurt rezumat despre tine, dar nu ai făcut-o”, scrie autorul mesajului într-un dialect uigur local, amestecat cu mandarina vorbită în China. „Trebuie să ne aşezăm şi să vorbim”.

Acest bombardament a durat şase luni de zile, apoi pur şi simplu s-a oprit. Tânărul a fost bulversat, el nu ştie când sau dacă acesta va reîncepe.
France Presse menţionează că nu a avut niciun mijloc de a stabili identitatea autorilor acestor mesaje. Ele au fost trimise prin conturi de WhatsApp criptate legate de numere de telefoane mobile din Hong Kong inactive şi uneori de pe numere de telefon piratate.
Întrebată despre aceste acuzaţii, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, a declarat că mărturiile membrilor diasporei uigure sunt „fără fundament” şi a vorbit despre „critici profesionişti” care încearcă să calomnieze şi să păteze imaginea Chinei.
Exilaţii au însă relatări surprinzător de similare privind un acelaşi modus operandi. Iniţial este contactată familia din Xinjiang, apoi cei apropiaţi încep să pună întrebări, iar în cele din urmă sunt contactaţi direct de persoane suspectate că aparţin serviciilor chineze prin servicii de mesagerie securizate.
Un uigur care trăieşte cu soţia sa în SUA spune că apropiaţilor săi din Xinjiang li s-au cerut „informaţii privind şcoala mea, statutul meu, despre cum am putut să plec în străinătate”. „Când i-am întrebat ‘De ce aveţi nevoie de aceste informaţii?’, ei au răspuns că trebuie să completeze un formular”, explică el.

Salariu de spion deghizat în bursă

Serviciile de securitate au cerut familiilor din Xinjiang numerele de telefon ale celor exilaţi, iar de aici au început veritabile campanii de hărţuire. Acestea practici au avut efecte devastatoare asupra a numeroşi exilaţi, paralizaţi de frică pentru ce li s-a putea întâmpla apropiaţilor lor rămaşi în China dacă nu se supun.
Arslan Hidayat, care trăieşte la Istanbul, nu a fost vizat direct, dar contul său de Facebook a fost invadat de troli naţionalişti.
El este născut în Australia şi vrea să vorbească pe faţă despre problemele uigurilor, dar rudele sale mai în vârstă, printre care şi soacra lui al cărui soţ este în detenţie, cred că dacă ar tăcea ar diminua furia autorităţilor.
Eforturile chineze pentru a crea reţele de informatori sunt de asemenea sursă de tensiune şi de suspiciune în rândul comunităţilor uigure din străinătate.

În cea mai mare parte a deceniului trecut, studenţilor uiguri care beneficiau de burse în străinătate li se cereau o serie de informaţii sensibile. Unii credeau că li se cerea de fapt să fie spioni.
„La momentul depunerii cererilor, aplicanţii trebuie să furnizeze informaţii detaliate privind familia lor din China, dar şi despre studiile, viaţa şi activităţile lor în ţara de primire”, povesteşte un doctorand care trăieşte în prezent în Australia.
„O condiţie pentru a obţine bursa este de a menţine un contact strâns cu ambasada Chinei şi de a avea un contact în Biroul pentru educaţie din Xinjiang”, adaugă el.
„Asta poate servi la adunarea de informaţii privind solicitanţii de burse şi apropiaţii lor din străinătate sau, în cel mai rău caz, este un salariu de spion deghizat în bursă de studii”, afirmă el.

„Cum ar putea să mă protejeze?”

Potrivit lui James Leibold, un specialist în relaţii etnice în China şi profesor al Universităţii La Trobe din Melbourne, intimidarea este metodică.
„Statul chinez poate ajunge acum mai departe decât înainte. El încalcă într-un fel suveranitatea diferitelor ţări de pe glob amestecându-se în viaţa cetăţenilor din aceste ţări”, consideră el.
Beijingul vrea ca exilaţii „să păstreze tăcerea privind aceste probleme, să se abţină să facă lobby pe lângă clasa politică locală, să nu vorbească cu media şi să nu le creeze probleme ambasadelor şi consulatelor Chinei”, adaugă Leibold.
Media au evocat campanii similare împotriva tibetanilor, disidenţilor, militanţilor taiwanezi, membrilor sectei interzise Falun Gong şi studenţilor chinezi în străinătate.
Unii uiguri, chiar cei care au cetăţenie străină sau statut de rezident permanent, cred că nu există niciun mijloc de a scăpa de statul poliţienesc chinez.

În ultimii cinci ani, Thailanda şi Egiptul au reţinut uiguri şi i-au trimis în China. Tabloul nu este însă unul roz nici în democraţiile deschise precum Noua Zeelandă şi Finlanda.
Shawudun Abdughupur, de 43 de ani, a fugit la Auckland după ce a asistat la revoltele interetnice sângeroase din iulie 2009 din Xinjiang, soldate cu sute de morţi şi dispăruţi.
Chiar dacă are cetăţenia neozeelandeză lui nu-i place să vorbească public, de teamă pentru ce i s-ar putea întâmpla lui însuşi, dar şi mamei sale în vârstă de 78 de ani. El crede că aceasta se află într-una dintre taberele de reeducare în care sunt ţinuţi sute de mii de uiguri.
„Nu pot spune mare lucru”, explică el reporterilor France Presse în primul său interviu filmat, luptându-se cu lacrimile. „Nu ştiu dacă guvernul Noii Zeelande mă poate proteja. Cum ar putea să mă protejeze?”, îşi exprimă el îndoiala.

Cum ar putea fi oprită China?

După ce a refuzat să furnizeze detalii privind întâlnirile cu alţi uiguri, el a primit acest mesaj ameninţător: „Te putem găsi. Suntem în Noua Zeelandă”.
Când s-a adresat poliţiei, aceasta a tratat incidentul care pe orice mesaj inoportun. Aceasta l-a trimis la Netsafe, o asociaţie care se ocupă de securitate online, care l-a reorientat însă din nou spre poliţie.
Poliţia din Noua Zeelandă, la fel ca şi alte poliţii naţionale, a refuzat orice comentariu din motive de protecţie a vieţii private.
Halmurat Uyghur, de 35 de ani, care trăieşte în Finlanda, povesteşte că a semnalat de mai multe ori mesaje ameninţătoare poliţiei finlandeze, dar fără niciun rezultat. „Nu mă simt în siguranţă. Cine ştie ce se va întâmpla?”, a spus el.

Un fost responsabil al securităţii naţionale americane confirmă că problema comportamentului Chinei faţă de exilaţi a fost ridicată cu Beijingul atât „prin intermediul serviciilor de securitate”, cât şi „la cel mai înalt nivel”.
Autorităţile americane actuale au luat act de informaţiile privind hărţuirea uigurilor în SUA, dar au refuzat să le comenteze public.
Ben Rhodes, consilier pentru securitate în timpul administraţiei lui Barack Obama, crede că democraţiile ar putea limita acţiunile Chinei, dar trebuie „să strângă rândurile” pentru a reuşi acest lucru.
Beijingul „este de obicei intransigent privind ceea ce consideră a fi afacerile sale interne”, spune el. „Pentru a face cu adevărat faţă, ar trebui ca SUA să reunească alte ţări pentru a rezista în comun Chinei”, afirmă fostul consilier de securitate al lui Obama.