Mii de tineri care pleacă din Indonezia pentru a munci pe mare, în speranţa unei vieţi mai bune, ajung sã trăiască în condiţii demne de sclavie, bătuţi, privaţi de apă şi de hrană. Industria mondială a pescuitului practică munca forţată generalizată, susţin specialiştii în lupta împotriva traficului de fiinţe umane, potrivit cărora consumatorii nu cunosc „adevãratul preţ” al peştilor şi fructelor de mare pe care le cumpără din magazine sau în restaurante.

Această mână de lucru exploatată se confruntă cu numeroase probleme: neplata salariilor, zile de lucru care se prelungesc, violenţe şi chiar moartea. Indonezia şi Asia de Sud-Est în general, unde intermediari fără scrupule îi vizează pe cei mai săraci şi mai puţin educaţi promiţându-le salarii bune pe mare, sunt principalele locuri de recrutare pentru aceşti muncitori.

Rahmatullah, de 24 de ani, credea că va munci pe o navă în apele peruane pentru 400 de dolari pe lună, la care se va adăuga un bonus pentru fiecare tonă pescuită. Însă a fost înşelat de o agenţie de recrutare indoneziană, povesteşte el. Trimis în Somalia, el a petrecut nouă luni teribile la bordul unui pescador chinez, muncind 18 ore pe zi.

„Aveam impresia că eram un sclav”, povesteşte tânărul pentru France Presse, într-un articol preluat de levif.be. „Echipajul chinez avea apă potabilă dar nu şi noi, trebuia să adunăm apa de la aparatele de aer condiţionat. Şi eram bătuţi adesea dacă captura nu era suficient de bună, chiar şi când eram bolnavi”, îşi aminteşte Rahmatullah.

Morţi de sete şi de epuizare

Rahmatullah şi alţi 39 de indonezieni cer daune şi acuză agenţia de recrutare PT Maritim Samudera Indonesia că i-a înşelat. Unii au fost trimişi în largul Japoniei, iar alţii în largul coastei somaleze. Cele două grupuri au fost salvate după ce au profitat de puţinele momente de conexiune wi-fi pentru a lansa SOS-uri.

În discuţiile cu reporterii France Presse şi în mărturiile depuse la poliţie şi la alte autorităţi guvernamentale, aceşti bărbaţi vorbesc despre lovituri, abuzuri psihologice, foame şi deshidratare. De asemenea, ei povestesc că au fost martorii morţii a doi indonezieni, din cauza setei şi a epuizării.

Majoritatea nu mâncau decât orez, alături de puţină varză şi peşte fiert. Unii erau nevoiţi să bea apa produsă prin condensare de aparatele de climatizare.

„Mâncarea era atroce”, spune Arianus Ziliwu, 21 de ani, care a muncit în apele japoneze. „Iar condiţiile de dormit nu erau demne de o fiinţă umană”, adaugă el.

În imagini surprinse cu telefonul mobil, pot fi văzuţi bărbaţi care dorm pe saltele într-o sală de depozitare.

„Nu ne puteam apăra. Eu sunt dintr-un sat şi nu ştiam nimic”, spune Rahmatullah, care nu a mai lucrat niciodată pe un vas de pescuit înainte de această experienţă.

Salarii neplătite

Pescarii au petrecut între şase şi nouă luni manipulând plasele de pescuit şi pregătind peştele pentru a ajunge proaspăt la mal. Potrivit declaraţiilor date de ei la poliţie, li se datorează salarii de mii de dolari.

Din cauza pescuitului excesiv, stocurile de peşte sunt tot mai mici şi industria apelează din ce în ce mai mult la muncitorii migranţi vulnerabili pentru a rămâne rentabilă, potrivit militanţilor împotriva traficului de fiinţe umane.

„Dacă vrem ton şi calamar ieftine, trebuie mână de lucru ieftină”, afirmă Arifsyah M. Nasution, din cadrul Greenpeace Indonezia. „Iar mâna de lucru ieftină vine din Asia de Sud-Est”, spune el.

Potrivit Indicelui mondial al sclaviei (Global Slavery Index), publicat în fiecare an de ONG-ul Walk Free Foundation, există numeroase dovezi de practici de exploatare şi de sclavie modernă în anumite companii de pescuit.

Însă consumatorii nu ştiu, în cele mai multe cazuri, despre aceste lucruri. „Conştientizarea costului real şi a feţei ascunse a produselor maritime comercializate rămâne limitată”, adaugă Arifsyah M. Nasution.

Guvernul indonezian este acuzat că nu face suficient pentru a combate abuzurile cărora le cad victime oamenii săraci recrutaţi pentru pescuit în străinătate, în pofida eforturilor sale de a depista încălcarea drepturilor omului în propriile sale ape teritoriale.

Nu există o estimare demnă de încredere privind numărul pescarilor indonezieni prinşi în capcană, însă în 2016 autorităţile estimau că 250.000 de indonezieni munceau într-un mod „neprotejat” pe vase de pescuit străine.

Pavilion străin

Majoritatea sunt angajaţi de flote care îşi ascund adesea originile în spatele unui pavilion străin, ceea ce complică supravegherea şi stabilirea jurisdicţiei de care ţin ele.

În Indonezia, agenţiile de recrutare publice şi private sunt autorizate să trimită mână de lucru în străinătate, dar unii recrutori şi firme de pescuit preferă să iasă din cadru oficial.

„Prima problemă este lipsa de supraveghere, a doua, lipsa de mijloace pentru a impune respectarea legilor”, explică Imam Syafi’i, din cadrul Mişcării marinarilor indonezieni (PPI), sindicatul care apără interesele celor 40 de reclamanţi.

Rahmatullah a plătit 100 de dolari agenţiei de recrutare, dar nu a beneficiat de niciun fel de pregătire înainte de a pleca pe mare, nu a primit un livret de marinar sau un certificat medical, adaugă sindicalistul.

Potrivit PPI, agenţia de recrutare nu era autorizată să trimită oameni în străinătate şi a falsificat documentele unor persoane.

Agenţia de recrutare PT Maritim Samudera Indonesia a refuzat să răspundă întrebărilor France Presse, limitându-se să precizeze că va coopera cu ancheta poliţiei.

Tomuri de legi

Ministerul Muncii a recomandat ca indonezienii să fie despăgubiţi, dar agenţia de recrutare nu a răspuns acestei solicitări, adaugă Imam Syafi’i.

Guvernul a luat măsuri pentru a rezolva problema, revizuind reglementările în vigoare. Însă aplicarea lor lasă de dorit. Tomurile de legi existente în domeniu şi lipsa de cooperare între diferitele servicii ale guvernului complică situaţia, estimează observatorii.

Yuli Adiratna, şef al subdirecţiei pentru protejarea muncitorilor în străinătate, recunoaşte că „supravegherea marinarilor s-ar putea îmbunătăţi”, dar spune că inspectorii săi au fost acaparaţi de soarta altor muncitori emigranţi.

Între timp, pescarii nedreptăţiţi cer dreptate. „Vreau ca firma să fie pedepsită pentru a nu mai exista victime”, afirmă Lufti Awaludin Fitroh, un marinar care spune că a fost şi el înşelat de PT Maritim Samudera Indonesia.

„Eu şi prietenii ne-am mulţumi să fim ultimii care au suferit astfel de abuzuri. Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple”, spune el.