Soţiile uigure ale unor oameni de afaceri pakistanezi au dispărut în urmă cu peste un an în taberele chineze menite să combată radicalizarea islamică. Ele au fost eliberate recent, însă transformarea lor este radicală, mărturisesc soţii lor.

Aceste femei musulmane originare din regiunea Xinjiang, în număr de circa 40 şi căsătorite cu comercianţi din Pakistanul vecin, au fost internate în cadrul unui amplu program controversat de combatere a radicalizării derulat de Beijing.
Ele au fost eliberate în ultimele luni, dar cu condiţia de a-şi demonstra „capacitatea de adaptare la societatea chineză”, de exemplu consumând carne de porc sau băuturi alcoolice, au povestit soţii lor pentru France Presse, relatează lanouvellerepublique.fr pe 30 aprilie într-un articol preluat de pe agenţia de presă franceză.
Aproape un milion de cetăţeni chinezi, printre care uiguri şi membri ai altor etnii musulmane, sunt sau au fost deţinuţi în taberele de reeducare din regiune, potrivit unor experţi citaţi de ONU.
China dă asigurări că este vorba despre „centre de formare profesională” menite să consolideze capacitatea de a se încadra pe piaţa muncii a locuitorilor şi să combată orice radicalizare islamică.

„O veritabilă străină”

Soţii pakistanezi ai acestor femei, care cereau eliberarea lor de luni de zile, cred că ele au fost vizate din cauza legăturilor lor cu Pakistanul, o republică islamică.
În contextul în care programul de reeducare chinez este vizat de critici dure în întreaga lume, „majoritatea” soţiilor uigure au fost până în prezent eliberate, a declarat Faiz Ullah Faraq, un purtător de cuvânt al administraţiei provinciei pakistaneze Gilgit-Baltistan, frontalieră cu Xinjiang.
„Erau acolo în jur de 43 de femei (…) şi ni s-a spus că majoritatea au fost eliberate”, a confirmat avocatul Javed Hussain. Nicio explicaţie oficială nu a fost furnizată.
Toate aceste femei sunt căsătorite cu oameni de afaceri pakistanezi care se întorc în fiecare an în ţara lor de origine pentru a-şi reînnoi viza sau pentru a face comerţ, în timp ce soţiile lor rămân în Xinjiang.

France Presse a reuşit să discute cu nouă dintre aceşti soţi pakistanezi, care au afirmat cu toţii că soţiile lor au fost eliberate condiţionat şi că rămân sub monitorizarea autorităţilor chineze timp de trei luni.
În timpul acestei perioade, „ele vor observa capacitatea ei de adaptare la societatea chineză şi dacă o vor considera neadaptată, ea va fi retrimisă” în tabără, a explicat unul dintre ei sub acoperirea anonimatului.
Bărbatul a mers să-şi vadă soţia la Xinjiang, după eliberarea ei în luna martie. „Ea se ruga zilnic, dar acum s-a terminat; a început să bea alcool atunci când merge la restaurant”, a relatat el.
Soţia lui „a devenit o veritabilă străină”, s-a plâns el, adăugând că atunci când o întreabă despre schimbarea din comportamentul ei, „ea nu spune niciun cuvânt”.

Suspiciuni în familie

Un alt comerciant specializat în comerţul cu pietre preţioase, care şi-a reîntâlnit şi el recent soţia la Xinjiang, spune că a trăit o experienţă similară.
„Soţia mea, o musulmană practicantă, a fost transformată în cineva pe care nu aş fi putut să mi-o imaginez. A încetat să se roage, bea şi mănâncă carne de porc”, a povestit el.
Soţia lui i-a spus că ea crede că este posibil ca părinţii sau fraţii şi surorile ei să o spioneze şi că nu are de ales, a adăugat el.
„Cea mai rea este tăcerea ei. Bănuieşte pe toată lumea, pe părinţii ei, familia ei, chiar pe mine”, a afirmat bărbatul.
„Mă tem că mariajul nostru nu va dura, pentru că a devenit o cu totul altă persoană, una pe care nu o cunosc”, a mai spus el.
Ceilalţi şapte bărbaţi intervievaţi de AFP, care au făcut declaraţii sub acoperirea anonimatului şi care nu au avut decât contacte telefonice cu soţiile lor eliberate, au vorbit cu toţii despre experienţe similare.
Ministerul chinez al Afacerilor Externe a refuzat orice comentariu. De asemenea, un purtător de cuvânt al diplomaţiei pakistaneze nu a răspuns unei solicitări a AFP de a comenta aceste informaţii.

„Ipocrizie ruşinoasă”

James Leibold, expert în chestiuni de securitate în China în cadrul universităţii australiene La Trobe, a afirmat că politica de supraveghere implementată în Xinjiang le dă autorităţilor „o încredere sporită” în capacitatea lor de a-i supraveghea îndeaproape pe cei care părăsesc taberele.
Maya Wang, specialistă în China în cadrul Human Rights Watch, a spus că organizaţia sa a auzit vorbindu-se despre persoane eliberate din tabere în regim de domiciliu supravegheat sau a căror libertate de călătorie este foarte limitată.
„Aceste eliberări ar putea fi un indiciu că guvernul chinez este din ce în ce mai sensibil la atenţia şi la presiunile internaţionale crescânde pe tema gravelor abuzuri din Xinjiang”, a declarat ea pentru France Presse.

O astfel de presiune poate fi cu atât mai delicată cu cât provine din ţări precum Pakistanul, pe care China îl consideră un aliat apropiat în relaţia cu Washingtonul şi cu alte puteri. Secretarul de stat american Mike Pompeo a calificat la sfârşitul lui martie drept „ipocrizie ruşinoasă” politica Beijingului în Xinjiang.
În ultimii ani, Beijingul şi-a consolidat substanţial relaţiile cu Islamabadul, investind zeci de miliarde de dolari în ample proiecte de infrastructură în cadrul a ceea ce a fost numit Coridorul economic China-Pakistan (CPEC).
China „nu-şi poate permite ca criticile internaţionale asupra politicii sale în Xinjiang să se extindă în lumea musulmană, în special în Pakistan”, a subliniat Leibold.
La rândul său Pakistanul, care face paradă cu relaţia sa apropiată cu China, se arată reticent în a o critica pe această temă, în pofida protestelor soţilor sau a avocaţilor ca Javed Hussain.
„Ca să fiu sincer, nu sunt foarte la curent”, a spus în martie premierul pakistanez Imran Khan, întrebat despre acest subiect de Financial Times.