India a comemorat sâmbătă centenarul masacrului de la Amritsar, una dintre cele mai grave atrocităţi din perioada colonială britanică pentru care ţara aşteaptă în continuare scuze oficiale din partea Londrei.

Ambasadorul britanic în India, Dominic Asquith, a depus o coroană de flori în cadrul unei ceremonii la memorialul martirilor de la Bagh Jallianwala, o grădină înconjurată de ziduri unde a fost comis masacrul de la Amritsar, în regiunea Punjab, din nord-vestul Indiei. Urmele gloanţelor sunt încă vizibile la locul tragediei, relatează sâmbătă, 14 aprilie, Liberation, într-un articol preluat de pe France Presse.

„O cicatrice ruşinoasă”

În după-amiaza zilei de 13 aprilie 1919, soldaţii britanici au înconjurat grădina şi au tras fără somaţie asupra a mii de oameni, bărbaţi, femei şi copii neînarmaţi, adunaţi pentru Baisakhi, o sărbătoare a recoltei celebrată în nordul Indiei. Localitatea Arimtsar era atunci zguduită de manifestaţii violente împotriva arestărilor şi întăririi puterilor represive ale autorităţilor britanice după încheierea Primului Război Mondial.
Bilanţul exact al acestui eveniment, care i-a revoltat pe partizanii independenţei, rămâne nesigur. Arhivele epocii coloniale menţionează 379 de morţi, dar partea indiană vorbeşte de aproape o mie.

Miercuri, 10 aprilie, premierul britanic Theresa May a declarat în Camera Comunelor că acest masacru reprezintă „o cicatrice ruşinoasă a istoriei indo-britanice”.
„Regretăm profund ce s-a întâmplat şi suferinţele provocate”, a mai spus Theresa May, evitând însă, ca şi predecesorii săi, să prezinte scuze oficiale.
Ministrul şef din Punjab, Amarinder Singh, a considerat insuficiente cuvintele Theresei May şi a cerut „scuze oficiale fără echivoc”. Vineri, mii de persoane au participat la o procesiune cu lumânări înainte de ceremonia de sâmbătă.

Scuzele oficiale, încă aşteptate

Media indiene şi-au reiterat în această săptămână apelurile la prezentarea de scuze oficiale de către Marea Britanie pentru acest masacru pe care Winston Churchill, pe atunci secretar de stat în Ministerul Războiului, l-a calificat drept „monstruos”.
„Dar chiar şi în acest an de centenar al masacrului, Marea Britanie a refuzat (…) să facă acest pas important”, a subliniat cotidianul Hindustan Times într-un editorial, estimând că declaraţia Theresei May „a fost poate cu un grad mai puternică (…) dar departe de a fi suficientă”.
Prim-ministrul indian Narendra Modi a vorbit despre o tragedie „oribilă”, postând pe Twitter că amintirea victimelor „ne face să lucrăm încă şi mai mult la construcţia unei Indii de care ei ar fi mândri”.

Şeful opoziţiei, Rahul Gandhi, prezent la Amritsar, a evocat pe Twitter „o zi marcată cu tristeţe care a lovit lumea întreagă şi a schimbat cursul luptei pentru libertatea indiană”.
În India au loc alegeri legislative de joi, 11 aprilie, şi până pe 19 mai.
În cartea de aur a memorialului, Dominic Asquith, descendent al premierului Herbert Asquith, care s-a aflat în fruntea guvernului britanic între 1908 şi 1916, a reluat cuvintele Theresei May.
În 2013, prim-ministrul britanic David Cameron a fost primul şef al unui guvern britanic în exerciţiu care a venit la memorial. El a calificat masacrul drept „profund ruşinos”, însă nu a prezentat scuze oficiale.
Regina Elisabeta a II-a a depus aici o coroană în 1997, dar soţul ei, prinţul consort Philip, a luat prim-planul în media declarând, potrivit relatărilor de la acea vreme, că bilanţul masacrului a fost „cu mult exagerat”.

Preludiul masacrului de la Amritsar

În martie 1919, guvernul colonial britanic a adoptat Legea privind infracţiunile de anarhie şi revoluţionare sau Rowlatt Act, care prelungea măsurile represive în vigoare în timpul Primului Război Mondial.
Printre acestea se afla încarcerarea fără proces şi a fost primită cu furie, în special în regiunea Punjab din nordul Indiei, iar Mahatma Gandhi a lansat un apel la grevă generală.

La Amritsar, veştile că lideri indieni proeminenţi au fost arestaţi şi izgoniţi din oraş au declanşat proteste violente pe 10 aprilie, scrie APP într-un articol preluat de presa locală.
În timpul acestora soldaţii au tras asupra civililor, clădiri au fost jefuite şi incendiate, iar mulţimi furioase au ucis mai mulţi străini şi au atacat un misionar creştin.

Ziduri înalte

Cel care era însărcinat cu menţinerea ordinii era generalul de brigadă Reginald Edward Harry Dyer, care a impus mai multe măsuri, printre care şi o interdicţie a adunărilor publice.
În după-amiaza zilei de 13 aprilie în jur de 10.000 de persoane s-au adunat la Jallianwala Bagh, o zonă din Amritsar înconjurată de ziduri înalte şi cu o singură ieşire. Oamenii erau nemulţumiţi în special din cauza arestării a doi lideri locali. Pe 13 aprilie era şi Baisakhi, o sărbătoare a recoltei în nordul Indiei.
În mulţime se aflau bărbaţi, femei, copii şi pelerini care vizitau Templul de Aur din apropiere, unul dintre cele mai sfinte locuri din sikhism. Potrivit unor estimări numărul celor aflaţi la Jallianwala Bagh era chiar mai mare, de 20.000.

„Măcelarul de la Amritsar”

Dyer, care a fost numit mai târziu „Măcelarul de la Amritsar”, a ajuns la faţa locului cu zeci de soldaţi şi a blocat ieşirea.
Fără avertisment, el le-a cerut soldaţilor să tragă asupra mulţimii neînarmate. Mulţi au încercat să scape căţărându-se pe ziduri dar nu au reuşit. Alţii au sărit într-un puţ deschis de la faţa locului.
Trupele britanice ar fi tras până când au rămas fără muniţie, lansând sute de salve în muniţie înainte de a se retrage.

Cotidianul Indian Express a prezentat relatări ale unor martori oculari adunate de doi istorici. Printre aceşti martori era şi Mani Ram, al cărui fiu de 13 ani Madan Mohan obişnuia să se joace în acel loc împreună cu prietenii săi.
„Pe 13 aprilie 1919 el a mers acolo ca de obicei şi şi-a găsit sfârşitul tragic, fiind împuşcat în cap”, a declarat el pentru ziar. „Eu, împreună cu alţi opt sau nouă, a trebuit să-l căutăm timp de jumătate de oră până când am putut să-i ridic cadavrul, pentru că erau sute de cadavre care zăceau acolo în grămezi”, a relatat el.
Generalul Dyer a declarat ulterior că s-a tras asupra mulţimii „nu pentru a dispersa adunarea, ci pentru a-i pedepsi pe indieni pentru nesupunere”.

Urmările masacrului

Evenimentul a fost un punct de cotitură în ocupaţia britanică a Indiei şi a dus la amplificarea naţionalismului indian şi la creşterea susţinerii pentru independenţă.
Reacţiile din Regat au fost foarte variate, gen. Dyer beneficiind de sprijin în Camera Lorzilor şi chiar de la scriitorul Rudyard Kipling, care se spune că l-ar fi numit „omul care a salvat India”.
Winston Churchill, pe atunci secretar de stat în Ministerul Războiului, a calificat masacrul drept „monstruos”.

„Mulţimea era neînarmată, cu excepţia bâtelor. Nu ataca pe nimeni şi nimic… Au fost încolţiţi într-un loc strâmt, considerabil mai mic decât Trafalgar Square”, a spus Churchill.
Reginald Edward Harry Dyer a fost înlăturat de la comandă şi forţat să se retragă. Când generalul Dyer s-a întors în Marea Britanie, susţinătorii lui i-au dat o sabie decorată cu pietre preţioase şi cu inscripţia „Salvatorul Punjab”, scrie lafiva.com. El nu a mers niciodată la închisoare şi a murit în 1927.

Dyer sau Dwyer?

Foarte mulţi cred că masacrul de la Jallianwala Bagh nu s-ar fi produs dacă nu ar fi existat un bărbat care a decis să le dea o lecţie indienilor. La 91 de ani de la moartea sa, Reginald Edward Harry Dyer rămâne o enigmă, fiind zugrăvit fie în alb, fie în negru.
Însă unii istorici spun că deşi Dyer a fost omul de la faţa locului, Sir Michael Francis O’Dwyer, guvernatorul adjunct al Punjab, a fost cel care a ordonat masacrul de la Jallianwala, relatează sâmbătă Hindustan Times.
„Dwyer era un imperialist devotat care a fost responsabil pentru acest masacru. Dyer pur şi simplu a executat ordinele”, susţine Indu Banga, un specialist în istoria Punjab.

Pe 13 aprilie 1919, Dyer, în vârstă de 55 de ani, era ca un om posedat. Relatând la prima mână ce s-a întâmplat în acea zi în cartea „Amritsar: The massacre that ended the Raj”, de Alfred Draper, sergentul William Anderson, care se ocupa de paza lui Dyer, spune că mulţimea a părut „să se prăbuşească la pământ într-o ninsoare de veşminte albe”. Când soldaţii şi-au golit carabinele, Dyer le-a cerut să le reîncarce şi să tragă unde mulţimea era mai densă.
Dwyer, susţine Banga, a strâns bani pentru un memorial dedicat lui Dyer. Ambii bărbaţi erau născuţi în 1864. În timp ce Dwyer a fost împuşcat mortal de revoluţionarul Udham Singh la Londra, pe 13 martie 1940, Dyer a murit de hemoragie cerebrală şi arterioscleroză în 1927.