Trei eleve din Burundi au petrecut weekendul într-o închisoare şi riscă până la cinci ani de privare de libertate pentru că au desenat pe portretul preşedintelui din manualele lor şcolare.
Fetele, care sunt toate minore, au fost arestate săptămâna trecută şi au fost puse sub acuzare luni pentru „ofensă adusă şefului statului”, relatează CNN pe 21 martie. Ele sunt în detenţie provizorie până la procesul în care vor fi judecate pentru că au desenat pe faţa preşedintelui Pierre Nkurunziza în timpul orelor de clasă, a declarat directorul pentru Africa centrală al Human Rights Watch, Lewis Mudge.
Un elev de 13 ani a fost eliberat pentru că era sub vârsta responsabilităţii penale, în timp ce alte patru persoane reţinute împreună cu elevele au fost puse în libertate.
Potrivit FENADEB, o platformă care reuneşte 48 de asociaţii ale societăţii civile citată de France Presse, cele trei fete au 15, 16 şi respectiv 17 ani, ele fiind închise în centrul de corecţie pentru minori de la Ngozi, în nordul ţării. Cele trei eleve riscă până la cinci ani de închisoare şi 250 de euro amendă pentru „ofensă adusă şefului statului”, potrivit codului penal burundez.
Arestarea elevilor nu e o premieră
Lewis Mudge spune că manualele folosite în sistemul şcolar din Burundi sunt de multe ori trecute de la unii la alţii între ore şi de aceea este dificil de stabilit cine a mâzgălit imaginea preşedintelui. „Este ridicol că ne aflăm într-un punct în care trebuie să întrebăm despre aşa ceva sau să introducem acest punct în conversaţie. Este vorba despre şcolăriţe care sunt reţinute”, a spus el.
„Sunt trei ani de când niciun responsabil nu a controlat aceste cărţi, ceea ce nu l-a împiedicat pe director să le incrimineze pe toate fetele care le-au ţinut în mâini în ultimele săptămâni”, a declarat unul dintre profesorii lor sub acoperirea anonimatului, potrivit France Presse, preluată de Le Monde. El a subliniat că „manualele trec din mână în mână, de la o clasă la alta, pentru că nu există suficiente pentru toţi elevii”.
CNN nu a putut contacta guvernul din Burundi pentru a oferi informaţii despre acest caz.
Nu este pentru prima dată când elevi din Burundi sunt arestaţi pentru „infracţiuni” similare.
În 2016, agenţi ai Serviciului naţional de informaţii din Burundi au arestat opt elevi de gimnaziu pentru că l-ar fi insultat pe Nkurunziza scriind cuvinte ca „Pleacă” sau „Nu unui al treilea mandat” pe portretul preşedintelui dintr-un manual, potrivit Human Rights Watch.

În acelaşi an, sute de copii au fost exmatriculaţi din mai multe şcoli pentru că au mâzgălit fotografiile cu preşedintele burundez din manualele lor.
Preşedintele Nkurunziza, care este preşedinte al ţării din 2005, a fost ales pentru un al treilea mandat în 2015, în pofida unor proteste în masă şi a îndoielilor privind legalitatea unei candidaturi dincolo de al doilea mandat.
Curtea constituţională din Burundi a decis însă că Nkurunziza este eligibil pentru un al treilea mandat, pentru că în primul mandat a fost ales de parlament şi nu de popor. Zeci de persoane au murit în violenţele care au marcat votul din 2015.
„Acest caz este ridicol”
Human Rights Watch a precizat că acest caz „devine rapid un reper pentru reprimarea libertăţii de expresie după 2015”. Organizaţia a precizat că va face presiuni asupra guvernului din Burundi pentru a le elibera pe fete.
Lewis Mudge spune că în 2016 elevii au fost eliberaţi după ce comunitatea internaţională a făcut presiuni în urma condamnării lor iniţiale la până la 20 de ani de închisoare.

„Burundi era un reper în regiune pentru libertatea de expresie şi de asociere până când preşedintele a decis să schimbe constituţia şi să candideze pentru un al treilea mandat”, a spus Mudge. „Când a avut loc o reacţie negativă, răspunsul preşedintelui a fost reprimarea şi limitarea spaţiului de exprimare a dezacordului”, a adăugat el.
„Vedem consecinţele acestei atitudini şi, sincer, acest caz este ridicol”, a mai spus el.
Cu doar câteva săptămâni înainte, Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a declarat că agenţia a fost forţată să-şi închidă biroul local după 23 de ani din cauza presiunii concertate a guvernului din Burundi.