Atunci când în Kabul se luminează de ziuă, zeci de femei aleargă pe un drum arid de pe înălţimile din jurul capitalei afgane, savurând fiecare clipă de libertate. Grupul „Free to Run”, format în întregime din femei, aleargă de mai multe ori pe săptămână prin parcurile şi pe potecile din oraş, înfruntând privirile dezaprobatoare, insultele şi chiar violenţa fizică pentru plăcerea de a face sport în aer liber.

„Când alerg, mă simt liberă”, spune Zahra, de 26 de ani, al cărei nume de familie, ca şi al altor femei care fac jogging intervievate de France Presse pentru realizarea acestui articol, nu a fost divulgat din motive de securitate. „Îmi place să alerg pentru că mă motivează, dă un sens vieţii mele”, spune cea care a început să se antreneze în urmă cu un an şi deja a terminat două maratoane şi un semimaraton.
Nimic nu este uşor pentru femei într-o societate afgană patriarhală şi ultraconservatoare, unde a face sport în public este considerat „ruşinos”. Zahra ia însă în râs aceste critici.
Antrenamentele, în acest oraş devastat de război şi în care atentatele sinucigaşe sunt frecvente, încep în zorii zilei, chiar şi în lunile cele mai reci, atunci când temperaturile pot fi negative şi aerul este viciat de fumul sobelor cu lemn sau cărbune.
Tinerele sunt luate cu maşinile de la domiciliile lor şi duse apoi în locuri relativ sigure pentru a alerga. La volanul acestor maşini se află bărbaţi, însoţitorii lor.

„Mândră de mine”

Cu o eşarfă sau cu o bandană pe păr şi cu bascheţi în picioare, femeile încep să alerge când lumina soarelui începe să scalde munţii care înconjoară Kabulul. Alergând în propriul lor ritm în spatele antrenorilor lor, alergătoarele înfruntă zâmbind aerul rece, uscat, şi praful din Kabul, care le face nasul să curgă şi le arde plămânii.
„Mă simt bine când alerg”, spune Marmar, de 17 ani, care a câştigat deja trei curse în doi ani de competiţie. „Familia mea vrea ca eu să devin profesionistă. Sunt mândră de mine… şi familia mea la fel”, spune tânăra, care insistă totuşi să-şi acopere chipul atunci când este filmată, de teama represaliilor, scrie L’Express în articolul preluat pe 7 decembrie de pe fluxul AFP.
„Free to Run” a luat fiinţă în 2014, la inţiativa unei avocate canadiene specializate în drepturile omului, care este în acelaşi timp şi o ultramaratonistă – Stephanie Case.
Organizaţia nonprofit îşi propune să facă femeile din zonele de conflict mai independente prin intermediul sportului: jogging, drumeţii montane, schi, ciclism sau caiac.
„Free to Run” are peste 380 de membre în Afganistan, unde să recrutezi fete şi femei rămâne dificil.
Dacă să se trezească odată cu răsăritul soarelui poate fi descurajant pentru unele femei, cea mai mare provocare este să obţină permisiunea celor apropiaţi, explică Kubra, responsabilă pentru programul „Free to Run” în Afganistan.

„Familiile se îngrijorează de insecuritate şi refuză ca fiicele lor să se alăture echipei”, spune ea. Pentru că mulţi gândesc că nu e potrivit ca fetele lor să alerge, „mai ales în aer liber”, sub privirile tuturor.

Jogging-ul le face să se simtă libere

Din acest motiv, numeroase femei din acest grup de jogging sunt din grupul etnic hazar, considerat cel mai progresist din Afganistan.
„Mă simt puternică când alerg. Îmi face bine, uit de tot stresul meu”, spune Jamila, de 18 ani, a cărei familie este, spune ea, „deschisă” şi o încurajează să facă mişcare.
În jur de o treime din echipă este formată din atlete care se antrenează pentru curse în Afganistan şi în străinătate, în special în Mongolia şi în Sri Lanka. Alte participante la program se antrenează atunci când pot, încercând să urmeze ritmul prietenelor lor sportive şi să facă mişcare.
Pe lângă faptul că le îmbunătăţeşte condiţia fizică, Kubra afirmă că jogging-ul le ajută pe fete şi femei să-şi înfrunte anxietatea şi să-şi dezvolte încrederea în ele.
În ziua în care au fost însoţite de reporteri într-o excursie pe munte la începutul iernii afgane, membrele grupului merg sau aleargă ascultând muzică sau cântând şi discutând bine dispuse.
„Alergatul mi-a schimbat viaţa”, spune Fatima, de 26 de ani, care început să facă jogging în urmă cu şapte luni, pentru că simţea că îi lipseşte ceva în viaţă.
Cu o vestă a clubului Real Madrid, cu o eşarfă cu motive şi o cască pe deasupra, ea spune că se simte „mai sănătoasă” şi că vrea să încurajeze şi alte fete să alerge.
„Este sportul cel mai uşor. Şi te simţi liberă”, mai spune ea.